- Pe 6 mai, regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla vor fi încoronați la Westminster Abbey, sub privirile întregii lumi.
- Scaunul regelui Charles al III-lea este fragil și este în prezent supus lucrărilor de conservare pentru a fi pregătit pentru ceremonie.
- Încoronarea sa are loc la mai bine de 70 de ani după ce Elisabeta a fost încoronată pe 2 iunie 1953.
Pe 6 mai, regele Charles al III-lea și regina consoartă Camilla vor fi încoronați la Westminster Abbey, sub privirile întregii lumi.
Monarhul a urcat pe tron în urma decesului mamei sale, regretata regină Elisabeta a II-a, în septembrie anul trecut. Încoronarea sa are loc la mai bine de 70 de ani după ce Elisabeta a fost încoronată pe 2 iunie 1953.
În timpul ceremoniei de încoronare și ungere, despre care se spune că sunt cele mai sacre părți ale ceremoniei, regele Charles se va așeza pe scaunul încoronării, vechi de 700 de ani, scrie The Independent.
Tronul a fost în centrul încoronărilor englezești încă de când a fost realizat din ordinul regelui Edward I, între 1300 și 1301.Westminster Abbey, unde se află, descrie scaunul ca fiind ,,una dintre cele mai prețioase și faimoase piese de mobilier din lume” .
Cu secole de istorie în spate, scaunul încoronării este o piesă de mobilier fragilă și este supus în prezent unor lucrări de conservare pentru a se asigura că va fi în condiții optime atunci când va avea loc ceremonia.
Istoria din spatele scaunului pe care va sta regele Charles al III-lea
Scaunul a fost realizat la ordinul regelui Eduard I pentru a păstra Piatra din Scone, pe care a adus-o din Scoția la Westminster Abbey în 1296.
Tronul, din lemn de stejar, a fost realizat pentru a conține Piatra între 1300 și 1301. Inițial, Piatra a fost complet închisă sub scaun, dar decorația din lemn din față a fost smulsă în timp și a expus Piatra.
Piatra din Scone, cunoscută și sub numele de Piatra Destinului sau Piatra Încoronării, este un bloc de gresie roșie. Ea a fost păstrată anterior la Abbey Scone din Scoția, care este acum o ruină, dar a fost capturată de Eduard I în timpul invaziei engleze în Scoția.
În 1996, fostul prim-ministru John Major a anunțat că Piatra va fi returnată Scoției, dar că va reveni la Abbey pentru încoronări. În prezent, aceasta este expusă în Castelul Edinburgh.
Scaunul a fost folosit pentru prima dată în cadrul unei ceremonii de încoronare în 1308, când a fost încoronat regele Edward al II-lea. Potrivit Westminster Abbey, în acest loc au fost ținute 38 de încoronări pentru monarhii domnitori, precum și 15 ceremonii de încoronare separate pentru reginele consoarte.
Ornamente
Pictate de către maestrul Walter, pictorul lui Eduard I, ornamentele originale ale scaunului includeau modele de păsări, frunze și animale. Acesta a fost cândva acoperit cu foiță de aur, dar mare parte din ea s-a șters.
Pe spate a fost pictată figura unui rege cu picioarele sprijinite pe un leu. Potrivit Abbey, acesta este fie Edward Mărturisitorul, fie Edward I.
Patru leii auriți sculptați în partea inferioară a scaunului au fost realizați în 1727 pentru a înlocui originalii. Aceștia nu au fost adăugați la scaun până la începutul secolului al XVI-lea.
Krista Blessley, restauratorul de picturi de la Abbey, lucrează în prezent la curățarea și conservarea scaunului. La începutul acestei luni, ea a declarat că a descoperit câteva detalii ascunse cu privire la elementele decorative ale scaunului.
,,Este posibil ca să fi găsit niște figuri regale sau sfinți, dar din cauza perderii multor informații, nu putem confirma în prezent. Vom investiga”. , a spus Krista.
Gravuri
Partea din spate a scaunului istoric este plină de inscripții și gravuri realizate de elevii și oaspeții din Westminster în secolele XVIII și XIX.
De asemenea, unele persoane au ciopârțit așchii din lemnul scaunului ca suveniruri. Un mic colț al scaunului a fost distrus în timpul unui atac cu bombă din 1914, despre care se crede că ar fi fost opera unor femei.
Citește și