• Un bărbat din Brazilia a suferit o transformare radicală în ultimii 10 ani.
  • El şi-a tăiat nasul, limba şi şi-a pus coarne pe cap, printre altele.
  • Cu toate acestea, bărbatul spune că transformarea lui nu este completă.

Un bărbat din Brazilia a suferit o transformare radicală în ultimii 10 ani, după ce şi-a tăiat nasul, limba şi s-a tatuat pe tot corpul, relatează CTV News.

Artistul tatuator şi-a acoperit aproape fiecare parte a corpului cu cerneală şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale pentru a îşi face coarne, limba bifurcată şi urechi de orc şi chiar şi-a tăiat şi nasul.

Bărbatul, care deţine un salon de tatuaje în Brazilia, a spus că a fost inspirat în primul rând de imaginile cu cranii şi de trilogia „Stăpânul Inelelor”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Într-un fel, sunt atracţia principală a salonului meu. Aproximativ 70% dintre oamenii care mă văd pe stradă vor să facă poze cu mine. Cei mai mulți dintre prietenii mei sunt deja obișnuiți cu aspectul meu. Când am început să mă tatuez și să fac toate aceste modificări, a fost un mare șoc pentru ei”, a declarat Fernando Franco de Oliveira.

În 2006, a început să se acopere, din cap până în picioare, cu tatuaje cu dragoni, clovni, buldogi și alte creaturi. În 2014 a fost numit cea mai tatuată persoană din Brazilia.

De Oliveira spune că cei opt ani în care şi-a făcut tatuajele au fost „de departe cea mai dureroasă experiență prin care am trecut”. Dar, pe măsură ce și-a tatuat din ce în ce mai mult corpul, a început să-și modifice înfățișarea și în alte moduri.

Bărbatul a început modificările prin extinderea lobului urechii, apoi şi-a injectat cerneală în ochi pentru a îi face negri, și-a adăugat coarne pe cap, și-a înlocuit dinții cu proteze de vampir și chiar și-a tăiat limba în două.

În cele din urmă și-a acoperit tatuajele de pe față vopsindu-și pielea în albastru și și-a remodelat urechile pentru a semăna cu cele ale unui orc, o rasă de umanoizi monstruoși din „Stăpânul inelelor” de J.R.R. Tolkien.

Chiar dacă este judecat de mulţi oameni, care spun că este satanist, bărbatul nu lasă acest lucru să îl deranjeze: „Adevărul este că nu sunt. Îl am pe Dumnezeu în inima mea”.

Cu toate acestea, bărbatul spune că transformarea lui nu este completă. Vrea să îşi îngusteze linia maxilarului, să scape de excesul de piele şi să îşi ataşeze mai multe coarne pe cap.