• Un grup de cercetători a postat un videoclip în care sunt surprinse efectele dezastruoase ale valului de căldură care a cuprins nord-vestul Pacificului.
  • Conform imaginilor, un banc de somoni aproape „s-a prăjit de viu” din cauza temperaturii apei.
  • Videoclipul a fost filmat într-un afluent al râului Columbia într-o zi în care temperatura apei a depășit 21 de grade Celsius.

Somonul din râul Columbia a fost aproape „prăjit” odată cu creșterea temperaturii apei generată de valul de căldură record înregistrat nord-vestul Pacificului, potrivit unui grup de cercetători, citați de The Guardian.

Într-un videoclip postat marți de organizația non-profit Columbia Riverkeeper, un grup de somoni care înoată într-un afluent al râului poate fi văzut acoperit de leziuni roșii și albe, rezultate ale expunerii la temperaturi ridicate.


Somonii înotaseră în amonte pe râul Columbia de la ocean, pentru a se întoarce în zonele lor de reproducere natală, când au schimbat în mod neașteptat cursul, a explicat Brett VandenHeuvel, directorul executiv al Columbia Riverkeeper.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

În ziua în care a fost înregistrat videoclipul, tempratura apei râului a depășit 21 de grade Celsius, o temperatură letală pentru acești pești, dacă ei sunt expuși la această căldură pentru perioade lungi de timp.

VandenHeuvel a comparat situația peștilor cu cea a unei persoane care încearcă să alerge la maraton la temperaturi de peste 38 de grade Celsius.

„Diferența este că aceasta nu este distracție pentru somon”, a spus el. „Nu au de ales. Ori reușesc sau mor. ”