• Bucureștenii au sărbătorit cu artificii și claxoane ultimele minute de stare de urgență
  • În scurt timp, internetul a fost împânzit de mesaje.
  • „Este Covilion 2020”, „La multi ani, după Covid”, sunt doar câteva din urările care circulă pe net.

Ieșirea din starea de urgență a fost sărbătorită ca noaptea dintre ani. În mai multe orașe, românii au dat drumul la artificii, iar la București s-au auzit și claxoane.

Românii au intrat de astăzi în starea de alertă pentru următoarele 30 de zile.

Starea de alertă este declarată la nivel local şi naţional şi poate fi prelungită, însă nu cu mai mult de 30 de zile. În aceste condiţii, putem spune că starea de alertă nu poate dura mai mult de 60 de zile. Această chestiune nu figura în forma iniţială a proiectului Executivului.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

București, 15 mai 2020, ora 00:00, primul minut după încetarea strării de urgență decretată la jumătatea lui martie în contextul pandemiei de #covid19: artificii în cartierul Balta Albă.V-am zis că 15 mai e Revelionul 20-20, dubla 2 🎉Publicată de Rezistența Urbană pe Joi, 14 mai 2020

Sursa video: Facebook – Rezistența Urbană – Vacariu Gina