• Prima dată când Barack Obama a publicat lista sa oficială de recomandări de cărți a fost în vara anului 2009.
  • Titlurile pe care Obama le selectează sunt incredibil de diverse, atât în ceea ce privește subiectul, cât și autorii.
  • Obama a declarat în 2017 pentru NYT ce înseamnă cărțile pentru el, spunând că îi place să citească încă din copilărie.

Jurnalista Sophie Vershbow, specializată în piața de carte, a analizat pentru revista Esquire metodologia prin care sunt realizate listele anuale cu recomandări de carte ale lui Barack Obama. Ea a vorbit cu autori, specialiști în piața editorială și apropiați ai fostului președinte.

Prima dată când Barack Obama a publicat lista oficială de recomandări de cărți a fost în vara anului 2009, la câteva luni după preluarea mandatului, scrie revista. Singurii ani în care nu a făcut lista au fost în 2012 și 2013.

Recomandările lui Obama au devenit foarte așteptate

Julianne Buonocore, fondatoarea blogului de cărți și stil de viață ,,The Literary Lifestyle” , a declarat pentru Esquire că ea și cei peste 800.000 de cititori ai săi așteaptă cu nerăbdare lista de cărți a lui Obama în fiecare an.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În primul rând, este incitant să vezi ce cărți ai citit tu și pe care le-a citit și un fost președinte, iar în al doilea rând, el oferă întotdeauna o gamă de lecturi diverse, așa că știi că vei găsi cu siguranță și ceva nou și de impact pe care să îl citești în continuare” , a spus aceasta.

Sunt și persoane care însă nu cred în autenticitatea recomandărilor sale

„Nu cred că lista este în întregime reală, în sensul că el chiar stă jos și citește toate aceste cărți și apoi își alege favoritele. Cred că el citește, desigur, dar cu programul și responsabilitățile sale, pur și simplu nu are cum. Pare mai probabil că lista este alcătuită din sugestiile echipei sale, iar apoi toți lucrează pentru a le alege pe cele mai bune care corespund agendei sale importante sau altor tendințe care se întâmplă în lume” , a declarat Grace Astrove, bookstagrammer.

„În calitate de editură, noi nu-i influențăm alegerile”

Sophie Vershbow a căutat să afle dacă într-adevăr Obama este cel din spatele listelor, dar sursele sale din industria editorială s-au distanțat rapid de insinuarea că ele joacă vreun rol în acest sens.

„Cărțile pe care le alege pentru lista sa anuală de lecturi sunt toate alegerile sale personale și, în calitate de editură, noi nu-i influențăm alegerile. Alegerile sale sunt ale lui” , a spus Carisa Hays, vicepreședinte, director de publicitate la Random House Publishing Group.

„Aceste liste vin de la el. Acesta nu este un exercițiu condus de personal și cred că, dacă ar fi fost, nu ar fi fost mirosit demersul” , spune Eric Schultz, care a fost consilier principal și adjunct al secretarului de presă al președintelui Obama.

Titlurile pe care Obama le selectează sunt incredibil de diverse atât ca subiecte, cât și ca autori, dintre cele 13 titluri incluse în „Cărțile preferate ale lui Obama din 2022” , nouă sunt opere de ficțiune și patru de non-ficțiune, inclusiv cărți scrise de opt femei. Inclusiv un roman despre o școală distopică pentru mame, un roman grafic despre muncă și supraviețuire în Canada, o călătorie prin istoria, ritualurile și peisajele din sudul Americii și o colecție de povestiri scurte frumos realizate.

Care a fost reacția autorilor care au fost pe listă

Vestea că se află pe lista lui Obama de recomandări a fost o surpriză pentru mulți autori. Rumaan Alam, al cărui roman „Leave the World Behind” s-a aflat pe lista din vara anului 2021, a declarat că, atunci când a aflat, reacția sa a fost de „neîncredere” . Alam a spus: „Nu aveam nicio idee că cartea mea va fi pe această listă – eram la plajă cu copiii mei și un prieten mi-a trimis un mesaj prin SMS spunându-mi «Felicitări». Nu aveam nicio idee la ce se referea – dar ce surpriză minunată”.

„Cu «Say Nothing» , nici măcar nu mi-a trecut prin cap că cartea ar putea fi pe listă. Apoi, cu «Empire of Pain», am presupus că nu exista nicio șansă să ajungă pe lista Obama, pentru că «Say Nothing» o făcuse” , a declarat și Radden Keefe, care bănuiește că „listele nu sunt făcute de un comitet, ci de obiceiurile de lectură ale unui singur om, deși un om care citește destul de mult, este el însuși un scriitor extrem de talentat și se întâmplă să fie fostul președinte al Statelor Unite” .

„Face parte din a fi un bun lider”

Întrebarea cum de cel mai puternic om de pe planetă a găsit timp să citească „Destine și furii” în mijlocul unor evenimente mondiale majore precum ,,Primăvara arabă și uciderea lui Osama bin Laden” este un motiv perfect valabil de scepticism, dar Schultz spune că Obama a găsit timp să citească pentru că el consideră că lectura este necesară și că face din ea o prioritate în programul său.

„El a considerat că [cititul] face parte din a fi un bun lider, din a fi un bun președinte, din a fi un tată bun, un soț bun și un om bun” , a spus Schultz.

Obama a povestit pentru The New York Times, în 2017, ce înseamnă cărțile pentru el, că i-a plăcut să citească din copilărie și că a redescoperit cititul și scrisul în timpul facultății. Cărțile „mi-au reintrodus puterea cuvintelor ca modalitate de a-ți da seama cine ești și ce gândești, ce crezi și ce este important” , a spus fostul președinte.

În calitate de politician, el a pus constant accentul pe puterea cărților de a ne aduce împreună. Schultz explică: ,,În esența sa, Barack Obama este un povestitor, iar el pune o greutate enormă pe modul în care acești autori și artiști spun povești prin intermediul cărților, al muzicii sau al televiziunii și filmului. El apreciază în mod deosebit poveștile care reflectă idealurile noastre, speranțele noastre, visele noastre, provocările noastre, oportunitățile noastre” .

,,Indiferent dacă fostul președinte primește ajutor în compilarea recomandărilor sale sau dacă acceptă ocazional propuneri de la publicistul de carte al unui fost membru al personalului, faptul că promovează lectura este un mare câștig pentru oricine crede în puterea cărților de a ne uni”, spune Sophie Vershbow.

Citește și

FOTO. Noi fotografii cu Prințul Louis, care sărbătorește cinci ani, au fost făcute publice de Casa Regală a Marii Britanii

Meghan Markle vorbește despre încoronarea regelui Charles al III-lea. Ce a transmis ducesa

Elon Musk îi răspunde lui Stephen King: „Am donat 100 milioane Ucrainei, tu cât ai donat?”