• Psihoterapeutul te avertizează că îți poți traumatiza copilul din cauză că ești prea „prins“ cu munca de acasă
  • Copiii se pot simți singuri şi neglijaţi chiar şi cu părinţii în casă
  • În această perioadă, pe copil îl încearcă un sentiment puternic de respingere
  • Îţi poţi ajuta copilul dacă vorbeşti cu el şi îi ceri să-şi exprime trăirile, chiar şi prin desen

Dacă te-ai bucurat, ca părinte, când ai aflat că o să lucrezi de acasă în perioada asta și te gândeai că o să petreci mai mult timp cu copilul tău, probabil ți-ai dat seama deja că lucrurile nu stau chiar așa.

Mulţi părinţi au descoperit că, din contră, dacă sunt fizic lângă copil, pentru el nu e suficient. Iată mărturia unei mame, project manager: „Apar multe frustrări din partea copilului, vine în mod repetat la mine şi îmi zice: lasă laptopul, iar nu ai timp de mine, de ce eşti mereu ocupată. Deşi ar avea ocazia să petreacă mult timp în aer liber, el preferă să stea ore în şir la televizor, pentru că asta îl face să fie mai aproape de mine fizic“.

Un psihoterapeut îți spune că acest gen de reacţie e de înţeles: „Copilul experimentează în aceste momente chiar singurătatea şi chiar trăieşte un sentiment de respingere“.

Recomandări

POLONIA ARESTEAZĂ UN SUSPECT ÎN CAZUL ATACULUI LUI ZELENSKI
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
NE IA A.I.-UL JOBUL?
TU CREZI ÎN MANIFESTARE?
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA

Uite cum îţi poţi ajuta copilul să înţeleagă situaţia şi să nu se simtă respins: „Să le explicăm că deşi suntem acasă avem un timp limitat pentru ei. Este bine să le introducem în program activităţi fizice pentru a contracara efectele acestui stres prin care trecem cu toţii. Să îl întrebăm cum se simte, să îl lăsăm să împărtăşească din emoţiile pe care le trăieşte să transpună prin joacă ceea ce simt pot să deseneze sau un teatru de păpuşi“.

Sursă foto: Profimedia