- Jacheta purtată de Buzz Aldrin în prima sa misiune pe Lună a devenit cel mai valoros obiect spațial american vândut vreodată la licitație.
- Jacheta a fost cumpărată de un ofertant anonim care a participat la licitație prin telefon.
- Aldrin și Neil Armstrong au devenit primii astronauți care au pășit pe Lună la 20 iulie 1969.
Jacheta pe care astronautul american Buzz Aldrin a purtat-o în călătoria lui spre Lună în timpul misiunii Apollo 11, în iulie 1969, a fost vândută cu 2,7 milioane de dolari la o licitaţie organizată marţi la New York, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby’s, potrivit The Guardian.
Jachetă albă, pe care este aplicat logoul NASA şi cel al misiunii Apollo 11, precum şi numele ,,E. ALDRIN„, a făcut parte dintr-o colecţie personală de obiecte, pe care celebrul astronaut, în prezent în vârstă de 92 de ani, a decis să le scoată la vânzare.
,,Acest articol vestimentar, excepţional de rar, a fost disputat între mai mulţi colecţionari timp de aproape 10 minute, înainte de a fi cumpărat de un colecţionar care a licitat prin telefon„, a precizat casa Sotheby’s.
,,După o analiză atentă, se pare că a sosit momentul să împărtăşesc cu lumea întreagă aceste obiecte care, pentru mulţi oameni, reprezintă simboluri ale unui moment istoric, dar care, pentru mine, au rămas mereu suvenire personale ale unei vieţi dedicate ştiinţei şi explorării spaţiale„, a declarat Buzz Aldrin, ultimul membru supravieţuitor al trioului de astronauţi care au participat la Apollo 11.
În total, licitaţia a generat încasări totale de 8,2 milioane de dolari pentru cele 68 de loturi vândute dintre cele 69 propuse, inclusiv suma de 819.000 de dolari pentru rezumatul planului de zbor al acelei misiuni pe Lună.
În catalogul licitaţiei, Buzz Aldrin a precizat că jacheta pusă în vânzare este diferită de costumul spaţial pe care l-a purtat atunci când a coborât pe suprafaţa Lunii alături de Neil Armstrong. Buzz Aldrin a purtat acea jachetă în timpul celor trei zile ale zborului spre Lună şi, apoi, pe parcursul celor trei zile ale călătoriei de întoarcere pe Terra.
Aldrin și Neil Armstrong au devenit primii astronauți care au pășit pe Lună la 20 iulie 1969.