Jennifer Aniston a dezvăluit că nu poate avea copii: „Am încercat şi fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezeşti, le-am încercat pe toate”

September 27, 2022 NEW YORK, Coney Island boardwalk. John Hamm and Jennifer Aniston film season 3 of Apple T.V + ''The Morning Show''

Jennifer Aniston a dezvăluit un aspect care până acum fusese ţinut secret: timp de mulţi ani a încercat să aibă un copil, dar fiecare încercare a fost în zadar. Actriţa a povestit despre durerea provocată de infertilitate, agravată de bârfele care speculau asupra vieţii sale private.

A fost o vreme când presa vâna orice urmă fizică a unei sarcini pe corpul lui Jennifer Aniston. Fiecare indiciu devenea titlu de senzaţie care pornea din revistele americane şi ajungea în întreaga lume. Situaţia a scăpat atât de mult de sub control, încât o revistă a publicat chiar şi o presupusă ecografie a gemenilor pe care îi aştepta. Limita fusese depăşită, iar actriţa a scris despre acest lucru într-un editorial dur, publicat în 2016 în Huffington Post, subliniind cât de frustrantă era această obsesie colectivă faţă de corpul, viaţa, uterul ei, notează La Reppubblica.

Acum, Jennifer Aniston a dezvăluit pentru „Allure” că ea chiar încerca să aibă un copil, dar nu reuşea să rămână însărcinată.

https://www.instagram.com/allure/?utm_source=ig_embed&ig_rid=04034d64-235a-452b-989c-4961bf07ea13

În timp ce vorbea cu jurnalistul despre subiecte legate de frumuseţe, îmbătrânire şi percepţia propriului corp după vârsta de 50 de ani, Jennifer Aniston a spus că se simte foarte bine astăzi, la 53 de ani, nu în ultimul rând pentru că, la sfârşitul anilor 30 şi o mare parte din anii 40 nu s-a simţit deloc bine.

Aniston nu are regrete

În acea perioadă am încercat să rămân însărcinată. A fost o călătorie dificilă care a durat mai mulţi ani” , explică actriţa: Am încercat şi fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezeşti, le-am încercat pe toate” .

Ea se lupta cu infertilitatea şi, în acelaşi timp, tabloidele îi cercetau viaţa privată: „Printre altele, a existat acea poveste care m-a descris ca fiind egoistă, concentrată doar pe carieră, au existat zvonuri că soţul meu (la acea vreme Justin Theroux, n.r.) m-a părăsit din această cauză. Totul a fost o minciună” .

Măcar dacă cineva mi-ar fi spus, cât eram în termen, să îmi îngheţ ovocitele, să-mi fac o favoare. Nu m-am gândit la asta şi iată că astăzi mă trezesc că vaporul a plecat” .

Acum, spune Jennifer, nu are regrete: Nu am regrete. Acum mă simt uşurată pentru că incertitudinea a dispărut. Nu trebuie să mă mai gândesc la asta, s-a terminat” .

Exit mobile version