Johnny Depp cântă de fericire. Actorul a urcat pe scenă alături de prietenul său, chitaristul Jeff Beck

Johnny Depp a celebrat libertatea cântând. Depp a urcat ieri pe aceeași scenă de la Sage GatesHead Show alături de prietenul său, chitaristul Jeff Beck care se află în plin turneu.

Johnny Depp a câștigat miercuri procesul de defăimare în valoare de 15 milioane de dolari intentat în SUA împotriva fostei soții Amber Heard.

Este a patra oară când Depp cântă alături de Jeff Beck și a fost întâmpinat de public cu urale și aplauze. Actorul și chitaristul au mai cântat și în Sheffield, dar și la Royal Albert Hall din Londra.

„Am un respect deosebit pentru artă, pentru că îmi permite să mă transpun în acel univers, dar și pentru simplul fapt că oamenii care impresionează în actorie, nu m-au absorbit, dar a existat o oarecare limitare, ceva ce nu ar trebui să se întâmple.”

Depp va mai cânta cu Beck în turneul lui din Marea Britanie, care ține până pe șapte iunie. În timpul concertului, Beck a transmis publicului că el și Johnny Depp au colaborat la un album care va fi lansat în iulie.

Exit mobile version