• Fie că îți pregătești micul dejun sau te întrebi cu ce să te îmbraci dimineața, creierul ia peste 35.000 de decizii în fiecare zi, ceea ce duce la o epuizare resimțită, mai ales, la finalul zilei.
  • „Oboseala decizională apare atunci când te simți copleșit de faptul că te confrunți cu decizii, indiferent cât de importante sunt acestea.”
  • Oboseala decizională poate fi dificil de detectat, deoarece se acumulează în timp, dar există câteva semnale care te avertizează că ești afectat de această stare.

Fie că îți pregătești micul dejun sau te întrebi cu ce să te îmbraci dimineața, creierul ia peste 35.000 de decizii în fiecare zi, ceea ce duce la o epuizare resimțită, mai ales, la finalul zilei, potrivit lectorului de la Universitatea din Leicester, Marea Britanie, Eva Krockow.

„Oboseala decizională apare atunci când te simți copleșit de faptul că te confrunți cu decizii, indiferent cât de mari sau mici sunt acestea”, a declarat Lynn Bufka, director executiv asociat al Asociației Americane de Psihologie pentru cercetare practică și politică.

„Nu cred că mulți dintre noi ne-am gândit neapărat la efortul care stă în spatele gândirii, dar pandemia ne-a determinat să facem acest lucru, deoarece a trebuit să încorporăm o mulțime de informații noi care evoluează”, a mai adăugat ea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Atunci când vă confruntați cu oboseala decizională, aceasta vă poate afecta judecata și vă poate încuraja să luați o decizie în grabă sau să evitați cu totul luarea deciziilor”, a declarat Grant Pignatiello, bursier la Universitatea Case Western Reserve din Cleveland.

„Ceea ce îi îngrijorează pe oameni este că vor lua decizii pe care vor sfârși prin a le regreta pur și simplu, pentru că fie nu s-au gândit suficient de atent la toate opțiunile și au ales impulsiv, fie au ales opțiunea implicită”, a mai spus el.

Oboseala decizională poate fi dificil de detectat, deoarece se acumulează în timp, dar există câteva semnale care te avertizează că ești afectat de această stare.

„Dacă vă dați seama că sunteți mai iritabil și că vă străduiți să faceți față unor situații cu care în mod normal nu ați avea probleme, este posibil să vă confruntați cu oboseala decizională”, a spus Lynn Bufka. „În plus, ați putea constata că aveți probleme în procesarea informațiilor primite, cum ar fi notificările telefonice sau ultimele știri actualizate.”

„Dacă vă simțiți mai copleșit emoțional sau mai împovărat de viață, ar putea fi un semn că resursele dumneavoastră interioare sunt epuizate și este posibil să aveți un risc mai mare (de oboseală decizională), ca urmare a acestui lucru”, a spus Grant Pignatiello.

„Una dintre cele mai bune modalități de a reduce gradul de oboseală decizională este să automatizați numărul de alegeri pe care le faceți în fiecare zi”, a spus Pignatiello. „Există un motiv pentru care unii directori executivi din domeniul tehnologiei poartă aceleași tipuri de haine în fiecare zi”.

„Această strategie poate fi aplicată și în alte domenii”, a spus Bufka. „O altă strategie este să încerci să anticipezi momentele de mare încărcătură emoțională și cognitivă pentru a reduce numărul de decizii pe care trebuie să le iei în acea perioadă”.

De asemenea, cercetătorii recomandă să împarți luarea deciziilor cu un partener sau cu un membru al familiei, pentru a evita să ajungi în pragul unei „oboseli decizionale”.

„Dacă locuiți cu altcineva, împărțiți o parte din responsabilitățile decizionale, astfel încât să nu trebuiască să vă gândiți la anumite sarcini, ceea ce reduce sarcina pe care o are creierul dumneavoastră”, a spus Bufka. „Și nu uitați să fiți blând cu dumneavoastră, doptați aceste măsuri treptat pentru a reduce oboseala decizională, pas cu pas.”