Lumina sfântă nu te scapă de amenzi. Trei doljeni, „taxați“ pentru că au împărţit lumină prin sat

Chiar dacă evenimentele religioase se zice că ne fac mai buni, poliția ține cont de reguli indifferent de moment. Au aflat asta şi trei doljeni, care în noaptea de Înviere au mers pe uliţele satului ca să le ducă oamenilor lumina sfântă.

Din dorința de a face o faptă bună, bărbaţii, cu toate că nu erau voluntarii bisericii, s-au alăturat coloanei care vestea Învierea Mântuitorului. Bunele lor intenţii nu i-au impresionat însă pe poliţişti, care i-au amendat pe toţi cu câte 24.000 de lei. Procesele verbale au ajuns acasă, prin poştă, în urmă cu câteva zile.

Totuși, bărbaţii nu au de gând să plătească amenzile, pentru că nu au atâţia bani.

Exit mobile version