Mașină spulberată de tren în Bacău. Trei persoane au murit şi două au fost rănite

- Trei persoane au murit şi două au fost rănite, luni, după ce o maşină a fost lovită de un tren, în satul Dumbrava.
- Potrivit poliției, șoferul maşinii nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.
- Potrivit ISU Bacău, trenul implicat în accident este Inter-Regio 1751, ce circula pe relaţia Bucureşti Nord – Suceava.
Trei persoane au murit şi două au fost rănite, luni, după ce o maşină a fost lovită de un tren, în satul Dumbrava, judeţul Bacău. Potrivit poliției, șoferul maşinii în vârstă de 65 de ani nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.
„Atât şoferul, cât şi conductorul trenului au fost testaţi alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.”, a declarat pentru Gabi Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
- Avertismentul miniștrilor europeni ai Apărării, reuniți în Franța: „Putin nu vrea pace. Va fi o iarnă brutală pentru Ucraina”
- Mercurul, transformat în aur. Ce metodă a folosit compania americană Marathon Fusion
- Serbia, între Europa și Putin. Va reuși „Lista Studenților” să reducă dependența energetică de Rusia, după înfrângerea lui Vučić?
- Deficitul scade pe hârtie, dar România rămâne campioana UE la deficit. Ce arată cifrele prezentate de Nazare versus datele Eurostat
- SRI: Rusia, în spatele incendiului de la platforma industrială Carfil din Brașov. Rețeaua viza și alte ținte în România