Mitropolia Moldovei, teorii ale conspirației: „Bill Gates a început microciparea populaţiei din Europa“

Mitropolitul Republicii Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a organizat ieri un sinod la Biserica Ortodoxă din Moldova. Problemele ridicate au fost redactate în două scrisori şi adresate autorităţilor oficiale ale Republicii Moldova, destinatarii fiind Preşedintele Igor Dodon, Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi şi Primul-Ministru Ion Chicu.

Dacă te întrebi ce au notat mai marii bisericii în documente, află că acel conţinut este halucinant. ÎPS Vladimir și soborul de episcopi au făcut o analiză comparativă a evenimentelor petrecute la nivel mondial pe fondul pandemiei. Rezultatul capetelor luminate ale bisericii nu a făcut altceva decât să scoată în lumină teoria conspiraţiei.

De la opoziţia Suediei privind obligativitatea vaccinării şi până la pericolul microcipării cauzat de vaccinuri nu a fost decât un simplu pas în imaginaţia înalţilor bisericii Moldovei. Ei cred că sistemul antihristic mondial vrea să controleze oamenii prin microcipuri introduse în organism cu ajutorul vaccinului anti-covid şi apoi să-i monitorizeze prin intermediul tehnologiei 5G.

În plus, pe Bill Gates, fondatorul Microsoft şi filantrop de renume, îl acuză de genocid la nivel planetar pentru că susţine ideea reducerii populaţiei globului. Tot el ar fi responsabil şi pentru uciderea a jumătate de milion de copii vaccinaţi în India. La finalul documentului, sinodul a cerut oficialilor ca vaccinarea populaţiei împotriva coronavirusului să se realizeze pe principii benevole şi cu respectarea drepturilor omului.

Exit mobile version