• Moartea modelului Abby Choi, în vârstă de 28 de ani, a trezit în conștiința cetățenilor din Hong Kong amintiri dureroase despre cazuri similare.
  • Crima a adus în atenția publică alte cazuri similare, când femei au fost ucise, iar mai apoi dezmembrate.
  • Experții susțin că cei care ajung să dezmembreze trupurile victimelor ar face-o pentru că în Hong Kong nu ar exista spațiu pentru a ascunde un cadavru.

Moartea și dezmebrarea modelului Abby Choi, în vârstă de 28 de ani, a trezit în conștiința cetățenilor din Hong Kong amintiri dureroase despre cazuri similare. Deși orașul are o rată scăzută a criminalității, uciderile care au avut lor în ultimii ani au șocat opinia publică pentru brutalitatea cu care au fost comise, scrie CNN. Experții avansează o ipoteză care explică de ce ucigașii din Hong Kong își dezmembrează victimele. 

Choi a fost dată dispărută pe 22 februarie, iar bucăți din trupul ei au fost găsite două zile mai târziu, împreună cu o mașină de tăiat carne, un ferăstrău electric și niște îmbrăcăminte la locuința din cartierul Tai Po, potrivit Poliției. Fostul soț al modelului a fost arestat în timp ce încerca să fugă la un debarcader din Tung Chung, pe una dintre insulele din periferia orașului, Lantau. Poliția crede că bărbatul intenționa să fugă în momentul arestării.

În lumea modei, Choi era o celebritate

A fost unul dintre modelele care au prezentat colecția de primăvară-vară 2023 a Elie Saab în Paris, luna trecută. De asemenea, a apărut recent în revista de lux L’Officiel Monaco și a participat la Săptămâna modei de la Paris din acest an. Choi, care era cunoscută și ca influencer pe rețelele sociale, are aproape 100.000 de urmăritori pe Instagram. Choi are băiat și o fetiță cu fostul ei soț. Copiii vor fi dați în grija mamei modelului, a adăugat Poliția.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Crima a adus în atenția publică alte cazuri similare, când femei au fost ucise, iar mai apoi dezmembrate. Există așa-numita crimă „Hello Kitty” din 1999, când Fan Man-yee, în vârstă de 23 de ani, a fost răpită de membrii unei bandei și torturată cu brutalitate timp de o lună înainte să fie ucisă și dezmembrată. Craniul ei a fost găsit în cele din urmă cusut în interiorul unei păpuși de pluș Hello Kitty.

Un alt caz este cel femeilor, patru la număr, cea mai tânără de doar 17 ani, care au fost ucise de un șofer de taxi care le-a ținut părțile dezmembrate în borcane înainte de arestarea sa în 1982. Apoi a urmat crima lui Wong Ka-mui, în vârstă de 16 ani, care a fost sugrumată și dezmembrată în 2008, ca mai apoi rămășițele ei să fie aruncate într-o toaletă. În 2013, un alt caz din Hong Kong cutremura lumea, după ce Glory Chau și Moon Siu au fost uciși și dezmembrați de fiul lor în vârstă de 28 de ani, o crimă descrisă de judecător ca fiind „absolut hidoasă” .

Deși crimele sunt îngrozitoare, experții subliniază că astfel de cazuri sunt excepțional de rare în Hong Kong, un oraș cu o rată incredibil de scăzută a criminalității violente pentru populația sa de 7,4 milioane. De altfel, Hong Kong înregistrează doar câteva zeci de omucideri în fiecare an, comparativ cu câteva sute în New York. Și a înregistrat doar 77 de jafuri anul trecut, comparativ cu peste 17.000 în New York și 24.000 în Londra.

Nu există spațiu pentru a ascunde un cadavru

Experții susțin că cei care ajung să dezmembreze trupurile victimelor ar face-o pentru că în Hong Kong, unul dintre cele mai populate orașe din lume, nu ar exista spațiu pentru a ascunde un cadavru.

Roderic Broadhurst, profesor emerit de criminologie la Universitatea Națională Australiană cu sediul anterior în Hong Kong, unde a fondat Centrul pentru Criminologie din Hong Kong, a estimat că au existat aproximativ 12 cazuri de dezmembrare în oraș în ultimii 50 de ani.

Philip Beh, un patolog medico-legal care a lucrat anterior cu poliția din Hong Kong, a dat o estimare puțin mai mică, spunând că își amintește de mai puțin de 10 astfel de cazuri în cariera sa de 40 de ani.

Ambii experți au subliniat că Hong Kong-ul este încă foarte sigur și că aceste cifre sunt relativ scăzute. Într-adevăr, reputația Hong Kong-ului pentru siguranță face ca puținele cazuri care au avut loc să lase o „amprentă” mai puternică asupra orașului, a spus Broadhurst.

Dar cei doi sugerează natura îngrozitoare a acestor cazuri trecute, în special dezmembrarea membrelor, reflectă realitățile vieții din Hong Kong. Pur și simplu, este mult mai greu să ascunzi un cadavru în orașul strâns, care găzduiește apartamente minuscule și unele dintre cele mai dens populate cartiere din lume.

Cineva care încearcă să arunce un cadavru în zonele rurale din Australia, Canada sau Statele Unite are „o șansă foarte bună să scape cu el” , datorită spațiului amplu și terenului deschis, a spus Beh. Nu e așa în Hong Kong. „Aceștia sunt în esență oameni care încearcă să scape cu o crimă, dar nu reușesc acest lucru” , a spus Beh.