- În Victoria, Australia, s-a raportat un număr de 428 de noi îmbolnăviri în 24 de ore. Este al doilea record de îmbolnăviri, într-o zi.
- New South Wales, stat vecin cu Victoria, înterzice dansatul, cântatul și socializarea la nunți, iar numărul maxim de persoane este de 150.
- La înmormântări pot participa maxim 100 de persoane, în Australia.
În New South Wales, stat din Australia, nunțile nu vor mai avea veselia de dinainte de coronavirus.
Advertisment
Premierul Gladys Berejiklian a anunțat că va impune noi restricții începând cu săptămâna viitoare, relatează Reuters.
Astfel, nunțile sunt restrânse la 150 de persoane, incluzând mirele, mireasa, nașii și persoanele importante unui astfel de eveniment. În plus, este interzis dansatul și cântatul.
Recomandări
Chiar și a te ridica de pe scaun face parte din măsurile de restricție aplicate la nunți. Așadar, socializarea la un astfel de eveniment nu va mai fi o opțiune pentru invitați.
Înmormântările în Australia, în contextul COVID-19
Nici înmormântările nu sunt ocolite de restricții: doar 100 de persoane pot participa. La fel și în lăcașurile de cult.
Situația coronavirus din Victoria, Australia
Deși în Victoria s-au întors în izolare aproape 5 milioane de persoane de mai mult de o săptămână, autoritățile au raportat un număr de 428 de cazuri noi de îmbolnăviri cu coronavirus în doar 24 de ore.
Este a doua oară când Victoria raportează un număr atât de mare de îmbolnăviri într-o singură zi.
„Este un număr foarte foarte și este îngrijorător”, a declarat Paul Kelly, autoritate medicală.
„Ne luptăm pentru viețile noastre”, a declarat și ministrul Sănătății, Jenny Mikakos.
- Ce porți în 2025? Tendințele care-ți transformă ținuta în eleganța casual a sezonului de primăvară
- Benjamin Netanyahu ameninţă că va acţiona cu „forţă şi hotărâre” contra rebelilor Houthi din Yemen
- Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
- Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe premierul slovac Robert Fico. Ce au discutat cei doi lideri
- Care-i trendul în 2025? Cererea pentru vinuri fără alcool și Bio explodează
Partenerii noștri