• Mai multe exemplare de Flamingo au ajuns în premieră în România
  • Zece exemplare de păsări Flamingo, cel mai numeros grup în ultimul secol, au ajuns în Delta Dunării
  • Prezența lor a fost de scurtă durată și nu au putut fi monitorizați

În Delta Dunării au fost surprinși 10 vizitatori înaripați exotici. Imaginea, din 13 iunie, cu cei 10 flamingo – Phoenicopterus roseus din zona Melea Sacalin a fost publicată pe Facebook de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

„Prezența acestora a fost de scurtă durată și nu au putut fi monitorizați. Astfel de observații au mai fost făcute sporadic și în anii anteriori, în zona de coastă a Mării Negre din RBDD, dar nu în număr așa de mare (doar 3-4 exemplare). Specia este cuibăritoare în Bazinul Mediteraneean, cu coloniile cele mai apropiate de România în Grecia, Turcia sau Muntenegru (salina Ulcinij)“.

„În România pasărea apare foarte rar, în special în sud- estul țării, în numere mici, prima semnalare aici fiind în anul 1900. Se remarcă faptul că flamingii prezintă o mobilitate ridicată în afara perioadei de reproducere. Astfel, pe baza păsărilor inelate, indivizi capturați în zona Camargue (Franța) aparțineau populațiilor din Estul Mării Mediterane, din Egipt, Liban, Grecia Turcia. Totodată, accidental specia poate fi observată chiar și în nordul continentului, în Peninsula Scandinavă“, se arată în textul postat alături de fotografie.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acesta este grupul cu cel mare număr de indivizi de flamingo observați în România în ultimul secol, după ce în 2020 au mai fost făcute semnalări ale unor specii rare de păsări pentru RBDD. Spre exemplu, în luna martie au fost apărut exemplare de Cocor pitic (Grus virgo) în zona de nord a rezervației și în zona ucraineană a Deltei Dunării.

Vizitatori înaripați exotici pe meleagurile deltaiceÎn data de 13 iunie 2020, a fost observată prezența unui număr de…Publicată de ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii pe Luni, 15 iunie 2020