• O femeie din Michigan a stabilit un record mondial Guiness pentru cea mai lungă barbă feminină.
  • Erin Honeycutt, în vârstă de 38 de ani, are o barbă impresionantă de 30 centimetri.
  • Femeia suferă de o afecțiune numită sindromul ovarelor polichistice, care cauzează dezechilibre hormonale și, printre altele, poate duce la creșterea excesivă a părului.

O femeie din Michigan a stabilit un nou record mondial Guinness pentru cea mai lungă barbă feminină. Erin HoneyCutt a renunțat la obișnuința de a se bărbieri de trei ori pe zi, scrie The Guardian. Potrivit reprezentanților Guinness World Records, femeia, în vârstă de 38 de ani are o barbă impresionantă de 30 centimetri, motivul fiind sindromul ovarelor polichistice.

Sindromul ovarelor polichistice

Sindromul cauzează dezechilibre hormonale și, printre altele, poate duce la creșterea excesivă a părului. În cazul lui Honeycutt, această afecțiune a dus la obținerea titlului deținătoare a celei mai lungi bărbi de femeie din lume, fără a fi necesar să recurgă la administrarea de hormoni sau suplimente.

Barba lui Erin a început să crească la vârsta de 13 ani

Încă de la vârsta de 13 ani, femeia a încercat diverse metode precum rasul, epilarea cu ceară și utilizarea produselor de îndepărtare a părului, pentru a ține sub control creșterea bărbii.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Probabil că mă bărbieream de cel puțin trei ori pe zi”, a declarat ea pentru Guiness.

Pe parcursul adolescenței și vieții adulte, Honeycutt a adoptat acest mod de viață consecvent. Cu toate acestea, a relatat că, în cele din urmă, a început să aibă probleme cu vederea și a simțit că e „epuizată să se bărbierească”, moment în care a decis să înceapă să își lase barba să crească, cu îndemnul soției sale, Jen.

Pe 8 februarie 2023, Erin HoneyCutt a intrat în Cartea Recordurilor

Ea a cucerit recordul pe 8 februarie 2023, în Caro, Michigan, depășind-o pe Vivian Wheeler, în vârstă de 75 de ani, care deținea o barbă de 25,5 centimetri.

De ce alte probleme de sănătate mai suferă femeia?

Sindromul ovarelor polichistice nu a fost singura problemă de sănătate a lui Honeycutt. I-a fost amputată jumătatea inferioară a unuia dintre picioare după ce a dezvoltat o infecție bacteriană în timpul unei internări în spital pentru tratarea unei răni la picior.

De asemenea, femeia a suferit și un accident vascular cerebral la nivelul ochilor, declanșat de tensiunea arterială ridicată.

Honeycutt și-a lăsat barba să crească în timpul restricțiilor de activitate implementate în SUA la începutul pandemiei Covid-19. Purtarea măștii de protecție i-a oferit șansa de a-și construi „încrederea în a-și lăsa barba să crească”, spune ea.

„Nu am crezut niciodată că voi putea atinge sau realiza un obiectiv care să mă lase să apar într-o carte”, a spus Honeycutt.

Citește și: