• În timpul unui zbor KLM din Ecuador spre Amsterdam, o tânără a născut pe neașteptate.
  • Cu câteva ore înainte de aterizare, femeia a avut o durere de abdomen și a mers la toaletă.
  • După scurt timp, a dat naştere unui băieţel, a precizat spitalul Spaarnse Gasthuis, adăugând că tânăra nu avea nicio idee că era însărcinată.

O tânără a născut pe neaşteptate la bordul unui zbor al companiei KLM din Ecuador spre Amsterdam săptămâna trecută, a anunţat spitalul olandez care a tratat-o pe pasageră, potrivit Today Times.

Cu câteva ore înainte de aterizarea de miercuri, femeia a acuzat dureri de abdomen şi a mers la toaletă. Acolo, după câteva scurte contracţii, a dat naştere unui băieţel, a precizat spitalul Spaarnse Gasthuis, adăugând că tânăra nu avea nicio idee că era însărcinată.

În avion se aflau doi medici şi o asistentă din Austria, care au putut să ofere asistenţă. Potrivit spitalului, femeia şi-a numit micuţul Maximilian, după numele uneia dintre persoanele care i-au venit în ajutor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Tânăra a fost transportată la spital după ce a aterizat pe Aeroportul Schiphol.

Atât mama, cât şi micuţul se simt bine, a informat Spaarnse Gasthuis, care a aranjat şi actele necesare pentru ca femeia să îşi poată continua călătoria spre Madrid, aşa cum era planificat iniţial.

Compania aeriană a confirmat întâmplarea.