• Potrivit unui studiu, chiar și 11 minute de mișcare pe zi sunt benefice
  • Studiul a fost realizat de Școala Norvegiană de Medicină Sportivă

Dacă vrei să faci mișcare, dar te impiedici deseori de comoditate, am o veste pentru tine. O viață mai lungă și mai sănătoasă necesită mai puțin efort decât ți-ai imagina. Un studiu îți spune că ai nevoie doar de 11 minute de mișcare pe zi.

Este un nou studiu realizat de cei de la Școala Norvegiană de Medicină Sportivă. Acesta a fost făcut pe un număr de 44.000 de femei și bărbați, pentru o perioadă cuprinsă între 4 și 14 ani jumătate. Timp în care 3.451 au decedat, o mortalitate de 7,8%. Ei au observat că persoanele care s-au antrenat 35 de minute pe zi au văzut cele mai bune rezultate, în special din punct de vedere al sănătății articulare. Dar si persoanele care au făcut exerciții cel puțin 11 minute pe zi au avut rezultate bune.

Poți face exerciții moderate. Poți să te plimbi, tunzi gazonul sau o plimbare cu bicicleta. E benefic și să faci curat prin casă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mare atenție trebuie să aibă cei care fac munca de birou. Studiul arata ca 8 ore petrecute pe scaun și niciun pic de mișcare îți pun sănătatea în pericol
Un alt studiu arată că persoanele care lucrează la birou au șanse de a muri devreme.