• Primăria din Montrouge, un oraș din sudul Parisului, îi invită pe proprietari să-și zugrăvească imobilele în culori pastel.
  • Înainte să se apuce de renovări, proprietarii trebue să depună culoarea aleasă la comisia de urbanism a primăriei.
  • Exista chiar la Paris o stradă celebră, la Cremière, trecută și în ghidurile turistice pentru această originalitate.

Adio clădiri gri, cenușii și mohorâte. Primăria din Montrouge, un oraș din sudul Parisului, îi invită pe proprietari să-și zugrăvească imobilele în culori pastel, cu ocazia unei renovări. Montrouge nu este primul oraș care încearcă să devină mai vesel.

Ideea este chiar a primarului: „Dragi proprietari, în Montrouge considerăm că fiecare clădire, fiecare casă este ca o atingere subtilă, sub penelul unui artist, care pictează peisajul urban. Și renovarea pe care o faci nu este un act izolat. Ea participă la efortul colectiv, la frumusețea orașului tău. Într-adevăr, fațadele colorate aduc bucurie orașului, îl fac mai frumos, mai atractiv”. Consilierul peisagist al orașului argumentează și el că „în Montrouge, oamenii călătoresc mult pe jos, mai ales pentru cumpărături. Ideea este de a înfrumuseța promenada cu clădiri frumoase.”

Totuși, înainte să se apuce de renovări, proprietarii trebue să depună culoarea aleasă la comisia de urbanism a primăriei, care o validează sau nu, dar nici o culoare nu a fost refuzată până acum. „În cazul în care culoarea propusă ar fi prea tare, am refuza. Un portocaliu strălucitor nu ar funcționa, de exemplu”.  Aproximativ douăzeci de clădiri au căpătat culori în Montrouge și se pare că inițiativă a pornit chiar de la locuitori.

Recomandări

CE FACI ÎN WEEKEND?
CONTROVERSE ÎN ARTĂ
CE FILME VEZI ÎN WEEKEND?
PREȘEDINȚII SE SUSPENDĂ?
#1 LA CONSUM DE DROGURI
LA CE FESTIVALURI MERGI

Unde mai sunt astfel de inițiative?

Exista chiar la Paris o stradă celebră, la Cremière, trecută și în ghidurile turistice pentru această originalitate. Culorile sunt pastelate și dau o imagine foarte veselă acestei străzi din arondismentul XII.

Un exemplu istoric există la Johannesbourg, în Africa de Sud. Este vorba despre un cartier tradițional, al primilor coloniști. Culorile sunt mult mai vii aici, aproape țipătoare. Cartierul este înscris în patrimoniul orașului și preturile imobiliare sunt foarte ridicate.

Citește și: