• Un plin de 40 de litri a ajuns să coste sub 200 de lei
  • România are cei mai ieftini carburanţi din UE
  • La 1 ianuarie a fost eliminată supra-acciza la carburanţi

Scăderea preţului la petrol a ajuns în final şi la pompă, unde benzina a scăzut săptămâna asta la 4,7 lei pe litru în Capitală. Motorina standard a ajuns să coste de asemenea sub 5 lei pe litru în majoritatea benzinăriilor din ţară, iar specialiştii zic că preţul la pompă va continua să scadă.

„Mă aştept mai degrabă ca preţul să scadă decât să crească, în viitorul apropiat, de ce, pentru că se vorbeşte deja despre o recesiune mondială, şi este şi această neînţelegere care există între marile puteri. O să fie o piaţă inundată de petrol în condiţiile în care cererea scade, ăsta este defapt şocul mar. Dar este bună pentru populaţie pentru că populaţia va beneficia de preţuri mai mici la pompă”, spune Laurian Lungu, analist financiar.

Un plin de 40 de litri a ajuns acum să coste sub 200 de lei, cu 15 lei mai puţin decât acum doi ani.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT