Persoanele care pictează, tricotează sau desenează sunt mai fericite. Ce impact au activitățile artistice asupra bunăstării

Pentru o viață fericită tricotați cel puțin o oră în fiecare zi! Fericirea o să-ți vină mănușă! Cu cât faci mai multe activități, cu atât ești mai sănătos – implicarea în activități artistice, precum pictura, olăritul fotografia sau tricotatul, poate avea un impact asupra fericirii. Oamenii de știință de la Departamentul de Cultură media și Sport au făcut un studiu pe 7.000 de persoane cu vârste peste 16 ani și au constatat că cei care au participat la activități de arte și meșteșuguri se simt mult mai fericiți și impliniți în viața sentimentală. Aproape 40% dintre britanici au fost măcar o data la un atelier în ultimul an.

Echipa a descoperit că puțin peste 37% dintre participanți au raportat că au participat la cel puțin o activitate de artă sau meșteșuguri în ultimele 12 luni – de la pictură la ceramică și fotografie. Cercetătorii au analizat apoi evaluările pentru bunăstare.

Rezultatele au arătat că oamenii care s-au implicat în crearea de arte și meșteșuguri au avut evaluări mai mari pentru fericire, satisfacție în viață și sentimentul că viața merită.

Winston Churchill a pictat, Judi Dench este renumită pentru broderia ei, iar prezentatorul Tom Daley se știe că a tricotat la Jocurile Olimpice. Acum, cercetătorii spun că toți am putea beneficia de eforturile creative și că astfel de activități au o influență mai mare asupra satisfacției vieții decât a avea un loc de muncă.

Rezultatele au arătat că oamenii care s-au implicat în crearea de arte și meșteșuguri au avut evaluări mai mari pentru fericire, satisfacție în viață și sentimentul că viața merită decât cei care nu au făcut-o, chiar și după ce au luat în considerare alți factori despre care se știe că au un impact.

„Aceasta a fost probabil cea mai interesantă descoperire a noastră, pentru că cu siguranță ai crede că obții o mare parte din sentimentul valorii tale de la locul de muncă.” Rezultatele ar putea reflecta faptul că nu toată lumea are o slujbă care consideră că o împlinește, în timp ce oamenii au adesea un sentiment de stăpânire sau „flux” atunci când desfășoară activități de artă și meșteșuguri – experimentând controlul, realizările și autoexprimarea.

Exit mobile version