• „Doctrina bisericii este foarte cunoscută. Nu se va schimba și nu poate revoluționa ceva Papa ce nu ține doar de el.”, spune preotul Doboș
  • Părintele Francisc Doboș susține că răspunsul Papei Francisc a fost rupt din context
  • Cuplurile gay sunt primite la biserică? Preotul Doboș: „Nu, persoanele gay, nu cuplurile”

Furtuna stârnită de Papa Francisc cu declarația aparent tolerantă despre familiile homosexuale nu s-a stins nici până acum, la 24 de ore după ce s-a iscat. Declarația nu este însă atât de radicală pe cât pare la prima vedere. Pe când era cardinal de Buenos Aires, Papa Francisc a susținut parteneriatele civile pentru că se opunea legii care ar fi legalizat căsătoriile gay în Argentina. Iar de când a ajuns la Vatican a repetat de multe ori: căsătorie înseamnă bărbat și femeie.

Părintele Francisc Doboș, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați prelați din Biserica Catolică română, spune că răspunsul Papei Francisc a fost rupt din context.

Ce a spus și ce nu a spus Papa despre mariajele gay

Părintele Francisc Doboș: „Papa a răspuns la altă întrebare, dacă o familie are un copil, adică o mamă și un tată descoperă că fiul lor adolescent descoperă că este gay, ce facem cu el? Este alungat din familie, sau este iubit? Aici a răspuns Papa. Acest răspuns, probabil într-o optică a fost interpretat ca și cum Papa dorește familii de același sex. Ceea ce mi se pare hazardat. Și, fac o precizare, dacă Sfântul Scaun sau Papa însuși dorea să facă noutate să dea un mesaj extraordinar, nu ar fi lăsat pe seama unui reportaj. Trebuie să privim cu circumspecție toate aceste afirmații care se fac în acel reportaj.”

Recomandări

ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE E SLEEPMAXXING?
RUSIA ATACĂ

Doctrina bisericii este foarte cunoscută. Nu se va schimba și nu poate revoluționa ceva Papa ce nu ține doar de el.

Părintele Francisc Doboș: „Asta nu înseamnă că statul trebuie să-și facă propriile obligații față de persoanele de același sex care există. Nu este treaba bisericii, biserica își reglementează doctrina canonică în ceea ce o privește pe ea.”

Cuplurile gay sunt primite la biserică?

Părintele Francisc Doboș: „Nu, persoanele gay, nu cuplurile. Biserica nerecunoscând căsătoria dintre persoanele de același sex, ele rămân persoane iubite de Dumnezeu, acceptate, primite, dar asta nu înseamnă că se schimbă morala bisericii în vreun fel. Nu fugărim, nu pedepsim, nu judecăm!”