• Cehia renunță la măști
  • Cehia e prima țară din Uniunea Europeană care și-a obligat cetățenii să poarte măști de protecție în spațiile publice
  • Autoritățile de la Praga au redeschis sălile de fitness de acum o lună și au anunțat redeschiderea restaurantelor și a pub-urilor

Cehia, prima ţară din Uniunea Europeană care şi-a obligat cetăţenii să poarte măşti de protecţie pentru a nu transmite, respectiv contracta coronavirusului, este şi prima care renunţă la această regulă.

The Guardian scrie că autorităţile de la Praga au decis să ridice această măsură, lucru văzut ca un „simbol al succesului împotriva Covid-19“.

Cehia a intrat în starea de carantină înainte de jumătatea lunii martie şi a început redeschiderea la jumătatea lui aprilie. Acum, oficialii de la Praga şi-au dat OK-ul şi pentru redeschiderea restaurantelor şi a puburilor.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Criza Covid-19 este în urma noastră în acest moment“, a spus Adam Vojtech, ministrul Sănătăţii din Cehia.