• Teorii ale conspirației au început să circule în grupuri cu profil neo-nazist, numite generic QAnon
  • Rețelele de socializare, precum Facebook iau măsuri pentru a limita răspândirea acestora
  • QAnon este o mișcare ce a pornit în octombrie 2017 în SUA

Un grup vitual, neo-nazist, numit QAnon, își face simțită prezența în mai multe țări dezvoltate. Mai multe teorii ale conspirației sunt răspândite în interiorul acestui grup, printre acestea numărându-se că pandemia este o înșelătorie, iar președintele Trump va fi figura salvatoare. Acest grup folosește simboluri neo-naziste, precum steagul Reichului German dinaintea războiului și falsa credință că Angela Merkel a fost spion în Germania de Est și va fi arestată curând.

QAnon și-a făcut apariția în octombrie 2017, în Statele Unite, fiind un fenomen național. Atunci, un utilizator anonim al platformei 4chan, numit Q, a postat primul mesaj. Anonimul scria ghicitori și texte cu înțeles ascuns, ce au ajuns să fie cunoscute drept Qdrops. Unele postări conțineau teorii despre investigația din cazul Muller și conexiunile cu Rusia din cadrul alegerilor din 2016.

Nenumărate pagini și-au făcut loc pe Facebook, distribuind informații false. Facebook investighează toate cazurile care ies la lumină și închide conturile care au un conținut nepotrivit, însă mișcarea QAnon prinde rădăcini atât în Statele Unite, cât și în Europa, dar și în America Latină.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Fiul unui militant QAnon din Germania, care a dorit să își păstreze anonimitatea pentru a-și proteja familia, a spus că tatăl său și clubul de yachting din care face parte ridică adeseori steagul neo-nazist al mișcării Reichsburger. Această mișcare nu recunoaște Holocaustul ca fiind real, iar membrii, printre care și tatăl sursei, au participat la protestele anti-mască de la Berlin. Aceeași sursă a declarat pentru CNN că tatăl său a început să creadă că pandemia este o cacealma, iar teoriile crezute de acesta au devenit din ce în ce mai ciudate.

Grupurile și paginile de Facebook care răspândesc conținut QAnon au înregistrat 12,8 milioane de interacțiuni de la începutul anului și până în ultima săptămână din septembrie. Activitatea a început să se intensifice începând din martie, când pandemia de coronavirus a început să își facă simțite efectele negative. Facebook a început închiderea paginilor și blocarea conținutului în august, când firul narativ al discuțiilor de pe platformă a început să pună problema folosirii violenței.

„Am închis peste 1.500 de pagini și grupuri QAnon, care conțineau discuții legate de violență și peste 6.500 de pagini și grupuri care aveau conexiuni cu grupuri paramilitare/grupuri sociale militare. Considerăm că eforturile noastre trebuie să fie ferme când vine vorba de QAnon”, au declarat reprezentanții Facebook pentru CNN.

Printre informațiile false vehiculate de grup pe Facebook se numără și faptul că un complot secret este implicat în traficarea și torturarea copiilor, că antenele 5G pot cauza cancer și că elitele lumii se folosesc de pandemie pentru a controla omenirea.