• Mai multe persoane s-au bătut în trafic, pe o stradă din Craiova
  • Bătăuşii au folosit cuţite şi bâte, patru maşini au fost distruse.
  • Cinci dintre agresori se aflau sub control judiciar, după ce în urmă cu două săptămâni au fost implicaţi într-un alt conflict în trafic.

14 persoane s-au bătut, în această după amiază, într-o reglare de conturi între două grupuri rivale, pe o stradă din Craiova. Bătăuşii au folosit bâte şi cuţite. Membrii grupărilor rivale au spart geamurile a patru maşini şi s-au rănit reciproc.

Scandalul a pornit după ce cinci dintre membrii unuia dintre grupuri au fost puşi sub control judiciar, în urmă cu două săptămâni, după ce au fost implicaţi într-un alt conflict în trafic. I-au acuzat pe rivali că i-au dat pe mâna poliţiei, aşa că acum i-au aşteptat pentru a se răzbuna. În urma incidentelor, unul dintre bătăuşi s-a ales cu tăieturi pe corp şi a fost transportat la spital.

Zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit pentru a aplana conflictul din mijlocul drumului. O parte dintre scandalagii au fost prinşi şi duşi la Poliţie pentru audieri. Alţii sunt căutaţi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT