• 40% dintre copii afirmă că au fost jigniți sau deranjați pe internet.
  • Ponderea fetelor care afirmă că au fost jignite pe internet este cu 12% mai mare decât a băieților.
  • 20% dintre copiii care au fost jigniți pe internet spun că asta se întâmplă cel puțin o dată pe săptămână.

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullying în clasamentul de 42 de țări al OMS. Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet. 77 % dintre copii afirmă că petrec cel puțin 3 ore zilnic, pe internet.

Trăiești într-o lume conectată în care, ca mamă, vrei să împărtășești cu mândrie instantanee din viața copilului tău. Te bucuri când primești laude, dar nivelul de anxietate și cortizol zboară la cer când dai scroll printre comentarii negative: esti grasă, copilul tău e ciudat sau are capul mare, așa cum i-au spus zeci de mii de oameni actriței Paris Hilton. Aici e momentul să ne întrebăm: „Tu știi pe ce lume trăiești?”

„Facem copii pe care îi arătăm lumii si suntem judecați. Noi trebuie să spunem în felul următor. Cine simt că sunt eu când copilul meu e judecat? De ce le permit celorlalți să îl judece? Da… îl aperi cât timp trăiești. Dar după? Oamenii s-au schimbat și nu mai știu să gândească drept… nici ce să facă drept pentru ei… Tu știi pe ce lume trăiești?”, a declarat psihologul Radu Leca la Aleph News.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
UN „GO TO HELL” FESTIV
ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?

„Eu știu în ce realitate trăiesc. Trăiesc în realitatea creată de mine pentru mine și familia mea. În acelasi timp sunt foarte conștientă de ce se întâmplă în exteriorul ei, în viața de zi cu zi si mai ales în social media. Mă întristează câteodată când citesc comentarii răutăcioase asupra unor persoane care și-au expus familia copii, pe social media. Știu cât de dureros poate fi să îți jignească cineva copilul”, a spus Andreea Tudorache la Aleph News.

Internetul îți arată o realitate paralelă

Internetul. Aici s-a creat realitatea paralelă despre care vorbește Andreea Tudorache, mamă și femeie de afaceri. O realitate în care criticile se înăspresc, judecățile devin usturătoare și tu devii tot mai anxios. Vrei să prezinți aici cea mai bună versiune a ta și dacă nu ești atent, te transformi fără să vrei în ceea ce nu ești. Când intri pe internet nu esti subit într-o altă realitate. Nu uita de umanitate.

„Cred că ar trebuie să tragem un semnal de alarmă asupra stării mentale a oamenilor care fac astfel de comentarii și că toată lumea se simte îndreptățită să spună ceva. Eu am o mantră care mă ajută foarte mult pe mine, este aceea de: Dacă n-ai ceva bun de spus, mai bine taci din gură!”, a spus Andreea Tudorache la Aleph News.

Vrei să postezi ceva? Alege conștient ce mesaj vrei să lași în realitatea online și înțelege că ea va transcende spațiul virtual și va deveni o realitate crudă, pentru altcineva. Tu știi pe pe lume trăiești?

„Mi-am dat seama că … contează foarte mult felul în care iei lucrurile în general în viață cum le percepi tu. Atat timp cât nu le iei personal și îți dai seama că ce a vrut să spună comentariul răutăcios nu e despre tine sau copilul tău, este 100% despre persoana care l-a scris, viața ți se ușurează enorm. Nu e o percepție, e o realitate. Doar un om rănit rănește la rândul lui mai departe. Simți că ești ok cu faptul că toată viața ta e online și simți că nu ai nimic de ascuns? Deutsche Telekom trage un semnal de alarmă”, a declarat Andreea Tudorache la Aleph News.

Citește și