Românii au talent şi-n State. Cristina şi Petru, show inedit la America’s Got Talent

- Cristina şi Petru le-au arătat americanilor că pentru ei, spectacolul e o joacă. O joacă… cu păpuşi
- Au trecut de audiţiile de la America’s Got Talent şi se pregătesc de etapa următoare
- Au ajuns în Statele Unite cu emoţii: au prins ultimul zbor înainte de închiderea graniţelor
Că adulţii se mai joacă şi ei cu păpuşi din când în când, nu-i tocmai de mirare. Dar când fac asta profesionist, pe scenele teatrelor din întreaga lume, merită să-i vezi în acţiune.
Cristina-Andreea Ion a pornit compania de teatru independent Lightwave Theatre în 2013 cu gândul de a intra pe o nişă neexplorată încă pentru publicul adult din ţara noastră. Lui Petru Stratulat, om de radio, i-a plăcut atât de mult ideea ei încât a vrut să o promoveze. I s-a alăturat apoi pe scenă şi a pornit în paralel o nouă carieră: aceea de „păpuşar”. 7 ani mai târziu, se joacă cu păpuşi în mărime naturală pe scena America’s Got Talent.
Au fost în State la audiţii chiar la începutul pandemiei, cu puţin timp înainte ca acolo să fie declarată Starea de Urgentă şi s-au întors direct în carantină: „Ne-am urcat în avion, nu ştiam dacă ajungem”.
Au filmat doar cu juriul, într-o sală fără spectatori: „Am aflat la aterizare că jucăm fără public. Pentru noi a fost o lovitură foarte mare”, spune Petru Stratulat, care se bazează foarte mult pe emoţia pe care spectacolele lor reuşesc să o transmită privitorilor. I-au impresionat pe toţi membrii juriului, l-au emoţionat până şi pe pretenţiosul Simon Cowell.
Au adaptat numărul pentru publicul american. „Dacă până acum mergeam foarte mult pe metafore, pe tot felul de subiecte din asta mai scărpinate după cap aşa, acum am zis: Trebuie să mergem cu ceva simplu, să înţeleagă toată lumea!. Ne-am axat cumva pe ce facem noi de obicei, pe emoţie. Nu ne-am complicat foarte tare pentru audiţii”, spune Cristina.
- Urmărește „Cine te apără?”, joi, de la 22:00, pe Aleph News. Invitat: John Deedrick, general-locotenent în retragere
- Luca Niculescu anunță că lucrează la programul de guvernare și începe consultările cu partidele. PSD, PNL și USR pun condiții pentru susținerea viitorului Executiv
- Anturajul copilului se mută pe internet. Cum îi influențează pornografia modul în care înțelege relațiile?
- Prima întâlnire se mută dimineața. Peste 60% aleg cafeaua sau micul dejun în locul cinei
- Nici în lumea roboților nu există egalitate de gen. Agenții A.I. cu înfățișare feminină ar fi plătiți cu 10% mai puțin decât cei cu înfățișare masculină, arată un studiu