
- Imaginea a fost postată pentru prima dată în 2015 de Daniel Buzdugan care susţinea că este luată dintr-un manual de clasa a IV-a
- În realitate, imaginea face parte dintr-un atlas, nu dintr-un manual şcolar, după cum a demonstrat Alex Buiuc, pe pagina sa de Facebook
- Fake news-urile pot influenţa radical părerea părinţilor care acum pot decide dacă nu vor să-şi lase copii să facă educaţie sexuală
Probabil ai văzut şi tu pe Facebook o imagine cu un text dintr-un manual de educaţie sexuală de clasa a-IV-a în care se prezintă explicit ce înseamnă actul sexual. Află că de fapt imaginea care i-a revoltat pe mulţi părinţi nu era dintr-un manual destinat copiilor, ci dintr-un atlas.
Cum s-a ajuns la această confuzie? Ei bine, în 2015, Daniel Buzdugan a postat poza din aşa-zisul manual, arătându-se revoltat că cei mici ar putea primi acele informaţii mult prea explicite pentru vârsta lor. După aprope cinci ani în care poza a fost distribuită masiv, Alex Buiuc s-a gândit să verifice veridicitatea informaţiei.
TOP ARTICOLE
Uite ce spune Alex Buiuc: „E bine de obicei ca oamenii să treacă de prejudecăţi. E bine să punem în context şi să cercetăm. Există o sumedenie de articole care fac contextul. Nu rămâi la mâna unei singure surse.Nu iei de-a gata un articol. E foarte important în momentul de faţă să-ţi verifici, să cauţi să pui tu informaţie lângă informaţie, sursă lângă sursă, adică să faci treaba unui jurnalist“.
- Ion Cristoiu: Există deja o bătălie pentru prezidențiale. Se conturează un culoar, cu sprijin din afară, pentru Codruța Kovesi
- Amenzi în valoare de peste 440.000 lei în prima săptămână de controale pe litoral
- Sfatul experților. Cum ar trebui să vorbești ca să pari mai sexy, mai inteligent și mai încrezător
- Lukașenko: Occidentul a creat un „monstru” în Ucraina
- Actorul Denzel Washington, distins cu Medalia Prezidențială pentru Libertate
Partenerii noștri