- Electric Castle are loc între 6 și 15 august.
- După trei zile la Bonțida, Electric Castle se mută la Cluj.
- Jandarmeria a anunțat că a găsit 17 drogați în prima zi.
Fanii festivalurilor de la noi sunt adunați la Cluj zilele astea. După trei zile la Bonțida, Electric Castle se mută la Cluj.
Peste 100.000 de fani au fost la Bonțida, comuna de lângă Cluj unde e locul tradițional al Festivalului.
Aproape 300 de artiști cântă la Electric Castle – acolo unde pot intra doar fanii vaccinați și cei care au un test Covid negativ.
„Îmi place mult vibe-ul, muzica, energia, oamenii. E minunat! (Am venit – n.red.) cu prietenii meii, sunt aici în spate”, a spus o participantă la festival.
„Organizarea până acum e super bună. Îmi place, în comparație cu ce am văzut prin alte țări, este foarte curat. Distanțarea deocamdată nu există”, a spus un participant la eveniment.
Polițiștii și jandarmii sunt cu ochii pe toți participanții și au venit cu raportul pe prima zi. Jandarmeria a anunțat că a găsit 17 persoane care au consumat droguri.
Bilanțul mai conține: nouă fapte penale legate de traficul și consumul de droguri și 10 permise de conducere reținute.