• În ziua redeschiderii, chiar de la prima oră, saloanele de îngrijire personală au fost luate cu asalt de clienţi
  • Vopsirea părului, tunsorile şi manichiura sunt cele mai solicitate servicii
  • Angajații au revenit cu emoții la muncă

Saloanele de îngrijire personală au fost pline de la prima oră. În timp ce angajaţii saloanelor au revenit cu emoţii la muncă după două luni de pauză forţată de epidemie, proprietarii au respectat toate recomandările pentru siguranţa clienţilor şi a angajaţilor: „Am făcut o colaborare cu o firmă de dezinfecţie, unde dezinfectăm cam de două ori pe săptămână. Oferim clienţilor noştri măşti de protecţie şi bineînţeles se dezinfectează locul de muncă după fiecare client în parte“.

Numărul de locuri însă s-a redus, iar hairstyliștii lucrează în ture. A dispărut şi zona de aşteptare. Dacă te întrebi care sunt cele mai multe solicitate servicii acum, acelea sunt vopsirea părului, tunsorile şi manichiurile. 

Cei mai fericiţi sunt acum clienţii, care au acces în sfârşit la serviciile de îngrijire: „Mi-am făcut programare de câteva zile, dar eu nu m-am mai tuns de câteva luni şi nu mai puteam să stau cu părul netuns. Mi-a fost puţin frică să ies pe uşă, dar societatea trebuie să meargă mai departe“.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Am sunat din timp şi în principiu pedichiura e aia care «doare» cel mai tare la propriu, eventual şi o manichiură, cam astea sunt urgenţele. Toată lumea s-a descurcat presupun cu soluţii «do it yourself»“, a spus altcineva.