Un test de laborator nu a reușit să identifice ADN-ul cărnii de pește din mai multe sandviciuri ce aparțin brandului Subway.

Un reporter a cumpărat mai multe sandviciuri cu ton de la Subway, din diferite puncte de livrare din Los Angeles, apoi le-a trimis la un laborator. Specialiștii, însă, nu au identificat specia cărnii de pește, scrie The Guardian.

„Există două concluzii”, au declarat experții. „Fie carnea este atât de bine prelucrată termic încât nu am reușit să identificăm ceva, fie nu s-a folosit ton”, au mai continuat aceștia.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În ianuarie, doi clienți din California au intentat un proces, susținând că produsele „sunt făcute din orice altceva decât din ton”. Aceștia au mai afirmat că „etichetarea, comercializarea și publicitatea” pentru produsele din ton de la Subway sunt „înșelătoare”.

Alți specialiști sunt de părere că Subway poate să nu fie de vină dacă tonul folosit nu este, de fapt, ceea ce pare.

„Dacă există vreo fraudă în acest sens, s-a întâmplat la fabrica de conserve”, a fost răspunsul dat.