• Primarul din Châteauneuf-Grasse, Franța, a denunțat vineri consumul excesiv de apă al unor cetățeni celebri.
  • ,,Când am primit lista celor mai mari treizeci de consumatori de apă din municipalitate, mi-am dat seama că pe listă figurau mai multe proprietăți mari” , a declarat Emmanuel Delmotte.
  • Perioada vizată de aceste anchete se întinde pe 17 săptămâni, din aprilie până în august 2022. Regiunea era atunci în alertă de secetă, iar decretele prefecturii impuneau măsuri de economisire a apei.

Primarul unei mici localităţi de pe Coasta de Azur a denunţat vineri consumul excesiv de apă – în plină secetă în Europa, inclusiv în Franţa – al unor celebrităţi din acea comună, în care Silvio Berlusconi şi fostul rege Albert al II-lea al Belgiei deţin reşedinţe, scrie Teller Report.

,,Primind lista cu cei mai mari 30 de consumatori de apă din comună, am remarcat că pe ea apar mai multe proprietăţi mari” , a declarat vineri Emmanuel Delmotte, primarul din Chateauneuf-Grasse, o localitate din departamentul Alpes-Maritimes, fără să precizeze numele acelor proprietari.

Potrivit declaraţiilor făcute de edilul francez pentru cotidianul Liberation, printre acele persoane private, ale căror proprietăţi se întind pe suprafeţe de 20-30 de hectare, s-ar afla ,,prim-miniştri, regi, miniştri, foşti preşedinţi de consilii, mai ales străini” .

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Printre ei se află şi Silvio Berlusconi, fostul şef al Guvernului italian, a confirmat primarul francez pentru Liberation.

Perioada vizată de aceste dezvăluiri se întinde pe 17 săptămâni, din aprilie 2022 până în august 2022: regiunea se afla pe atunci în stare de alertă din cauza secetei, iar măsurile decise de Prefectură impuneau persoanelor private economii drastice de apă, mai ales în ceea ce priveşte umplerea piscinelor şi irigarea grădinilor.

2.000 m3 de apă consumată într-o săptămână

,,În timpul acelei perioade, consumul unor proprietari a urcat totuşi până la 17.000 de metri cubi de apă, adică 1.000 de metri cubi pe săptămână”, a denunţat primarul francez, comparând aceste cifre cu ,,cei abia 2.000 de metri cubi” consumaţi de azilul comunal cu 120 de locatari.

În unele cazuri, consumul săptămânal de apă a atins chiar 2.000 de metri cubi. Iar consumul real a fost fără nicio îndoială chiar mai mare de atât, pentru că unii dintre acei proprietari dispun de puţuri private care nu sunt contabilizate, a precizat Emmanuel Delmotte.

Fostul rege belgian Albert al II-lea apare pe lista marilor consumatori însă doar în baza contorului său verde agricol, în calitate de producător de ulei de măsline, dar nu şi cu contorul personal sau cu cel pentru umplerea piscinei, a insistat edilul francez. De asemenea, fostul suveran belgian i-a transmis asigurări că a reparat scurgerile detectate la nivelul canalizărilor sale agricole.

Amenzile sunt inutile

O certitudine: ,,pentru oameni precum aceştia, amenzile de 1.500 – 3.000 de euro nu folosesc la nimic” , a adăugat primarul local. De aici a apărut şi ideea, în colaborare cu delegatul local de gospodărire a apei, grupul Suez, de a discuta în mod direct cu acei mari consumatori de apă, pentru a-i convinge de utilitatea demersului.

,,Vom vedea dacă aceste eforturi vor da roade” , speră Emmanuel Delmotte, care s-a declarat uimit să constate că a fost singurul primar din cele 24 de comune din aglomeraţia Sophia-Antipolis care s-a exprimat pe marginea acestui subiect.

Singurul primar din cele 24 de comune căruia îi pasă

,,Lista tuturor marilor consumatori ne-a fost transmisă, la cererea Prefecturii. Cum se face că eu sunt singurul căruia îi pasă?” , s-a întrebat el.

Citește și

VIDEO. Taylor Lautner a împărtășit primele imagini de la nunta sa

Elon Musk a ales-o pe Linda Yaccarino, de la NBC Universal, ca nou CEO al Twitter. Ce misiune va avea aceasta

Inteligența artificială se amestecă în alegerile din Turcia. Experții avertizează că acesta este doar începutul