• SpaceX şi NASA scriu istorie, sâmbătă, lansând misiunea DEMO-2
  • Scopul este să demonstreze că SpaceX are capacitatea reală de a transfera astronauţi către staţia spaţială şi înapoi în maximă siguranţă
  • Racheta a fost lansată cu succes, la ora 22.23, ora României

LIVE TEXT/VIDEO

22.49 Crew Dragon a ajuns în orbită. Duminică, în jurul orei 18.00, ora României, va încerca să se cupleze cu Stația Spațială Internațională.

22.35 Capsula s-a decuplat cu succes de a doua treaptă a motorului.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

22.32 Racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe barjă.

22.26 Capsula s-a decuplat cu succes de corpul rachetei, urmând să revină pe pământ și să aterizeze pe o barjă pe ocean.

22.23 Lansare cu succes! NASA şi SpaceX trimit către Staţia Spaţială Internaţională naveta Crew Dragon.

22.22 Racheta e gata de lansare.

22.17 Astronauții și-au luat la revedere înainte de lansare.

21.51 A început alimentarea rachetei cu combustibil.

21.41 Rampa de acces a fost retrasă.

21.37 Vremea este favorabilă și permite o lansare în acest moment.

Sursă foto: CNN/NASA

20.45 A început să plouă, iar lansarea este pusă în pericol şi de această dată. Echipajul se află deja la bord, iar astronauţii vor fi anunţaţi de decizia finală cu o oră înaintea orei programate pentru lansare. 

Sursă foto: CNN/NASA

20.10 Trapa navetei a fost închisă după mai multe verificări și după ce astronauții s-au așezat în scaune.

19.40 Astronauții au intrat în capsulă.

Doug Hurley se instalează sâmbăta Dragonului cu echipaj.
Sursă foto: CNN/NASA

19.05  Doug Hurley şi Bob Behnken au părăsit Centrul de Operațiuni Neil Armstrong.

18.45 Astronauții s-au echipat în costume și se pregătesc să se deplaseze spre capsulă.

18.01 Sâmbătă, la prânz, erau șanse de 50% ca lansarea să se poată executa la ora programată. Dacă vremea nu va fi 100% favorabilă, lansarea va fi amânată din nou.

SpaceX şi NASA încearcă încă o dată să scrie istorie, sâmbătă, când va exista o nouă tentativă de lansare a misiunii DEMO-2. Scopul acesteia este să demonstreze că SpaceX are capacitatea reală de a transfera astronauţi către staţia spaţială şi înapoi în maximă siguranţă.

Prima încercare, ce ar fi trebuit să aibă loc miercuri, a fost anulată din cauza vremii. Următoarea lansare este programată pentru sâmbătă, la ora 3.22 după amiaza (ora locală 22.00).

Însă, şi de data aceasta, decizia lansării va fi luată în funcţie de starea vremii.  Vineri dimineaţa,  45th Space Wing, o divizie a armatei SUA ce supervizează lasările de rachete de pe coasta de Est, a anunţat că există o probabilitate de 50% ca lansarea să aibă loc sâmbătă. Duminică, probabilitatea este chiar mai mare, de 60%. 

Compania SpaceX a solicitat însă o dată suplimentară, pe 2 iunie, dacă lansările programate pentru acest weekend vor fi anulate, a anunţat NASA.  În Florida este în această perioadă sezonul uraganelor, ceea ce înseamnă condiţii de vreme severă.  Miercuri, lansarea navei Crew Dragon a fost amânată din cauza vremii.

Condiţiile meteorologice din Florida nu au fost favorabile, iar SpaceX a luat decizia de a nu-şi asuma riscuri şi a amânat lansarea pentru sâmbătă. Astronauţii Bob Behenken şi Doug Hurley se aflau deja la bordul navetei şi aşteptau ultimele confirmări.

În ce constă misiunea Crew Dragon 

Scopul misiunii DEMO-2 este să demonstreze că SpaceX are capacitatea reală de a transfera astronauţi către staţia spaţială şi înapoi în maximă siguranţă. DEMO-2 este ultima mare etapă pe care SpaceX trebuie să o bifeze pentru a putea trimite turişti în spaţiu. 

Detaliile misiunii DEM0-2 NASA – SPACEX:

  • ASTRONAUȚI: Bob Behnken și Doug Hurley
  • Behnken are 48 de ani, iar Hurley are 53 de ani, sunt astronauți Nasa experimentați și au fost implicați în testarea capsulei Crew Dragon.
  • Doug Hurley a fost pilot de luptă în US Marine Corps și a participat la ultimul zbor al navetei spațiale Atlantis în 2011, înainte de a fi întrerupt. Domnul Hurley va fi responsabil de lansarea, aterizarea și recuperarea vehiculului spațial.
  • Bob Behnken a fost un inginer de testare a zborurilor cu US Air Force înainte de a se alătura Nasa și a petrecut peste 29 de zile în spațiu. El va îndeplini funcția de comandant al operațiunilor și își va asuma responsabilitatea pentru andocarea și deblocarea capsulei Dragon.
  • Ei sunt primii astronauți din ultimul deceniu care pleacă în spațiu decolând de pe pămând american.
  • Cei doi bărbați vor purta costume spațiale proiectate de SpaceX cu ajutorul designerului de costume hollywoodian Jose Fernandez.
  • Este prima dată când o companie privată încercă să trimită astronauți în spațiu.
  • Călătoria lor către Stația Spațială Internațională va începe în jurul orei 19:30, ora României.
  • Nava lor este construită de compania miliardarului Elon Musk, SpaceX.
  • Behnken și Hurley vor testa sistemul de control al mediului, afișajele și controalele, precum și propulsoarele de manevră ale capsulei Crew Dragon.
  • Misiunea Demo-2 va dura între una și patru luni. Nasa a spus că durata acestei misiuni va fi stabilită în momentul în care următorul echipaj comercial va putea călători în stația spațială.
  • Nava va ateriza în largul coastei Floridei, folosind 4 parașute pentru a-și încetini coborârea spre Oceanul Atlantic.
  • Nava de recuperare a SpaceX, numită Go Navigator, va aștepta în apropiere pentru a prelua duo-ul și a-i transporta către Cape Canaveral.
  • Din 2010, SUA au renunțat la navetele spațiale care au purtat astronauții pe orbită timp de trei decenii, cu scopul de a se concentra pe misiunile pentru Lună și Marte.
  • Nasa a cerut companiilor private, cum ar fi Space X și Boeing, să proiecteze tehnologiile care să le permită oamenilor să călătorească în spațiu.

Lansarea navetei Crew Dragon, urmărită LIVE VIDEO online la ora 22.22

Ştii că americanii revin acasă după aproape un deceniu ca să plece în spaţiu? Bob Behnken şi Doug Hurley sunt primii astronauţi trimişi în spaţiu în cadrul programului SpaceX.

Evenimentul de sâmbătă reprezintă şi o reluare a zborurilor spaţiale cu echipaj uman de pe teritorul Statelor Unite, după nouă ani.