Zi istorică. NASA și SpaceX au lansat cu succes nava Crew Dragon către Staţia Spaţială Internaţională

Bacteriile pot fi folosite pentru a produce combustibili bio pentru rachete

NASA și SpaceX au lansat cu succes, din a doua încercare nava Crew Dragon către Staţia Spaţială Internaţională

LIVE TEXT/VIDEO

22.49 Crew Dragon a ajuns în orbită. Duminică, în jurul orei 18.00, ora României, va încerca să se cupleze cu Stația Spațială Internațională.

22.35 Capsula s-a decuplat cu succes de a doua treaptă a motorului.

22.32 Racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe barjă.

22.26 Capsula s-a decuplat cu succes de corpul rachetei, urmând să revină pe pământ și să aterizeze pe o barjă pe ocean.

22.23 Lansare cu succes! NASA şi SpaceX trimit către Staţia Spaţială Internaţională naveta Crew Dragon.

22.22 Racheta e gata de lansare.

22.17 Astronauții și-au luat la revedere înainte de lansare.

21.51 A început alimentarea rachetei cu combustibil.

21.41 Rampa de acces a fost retrasă.

21.37 Vremea este favorabilă și permite o lansare în acest moment.

Sursă foto: CNN/NASA

20.45 A început să plouă, iar lansarea este pusă în pericol şi de această dată. Echipajul se află deja la bord, iar astronauţii vor fi anunţaţi de decizia finală cu o oră înaintea orei programate pentru lansare. 

Sursă foto: CNN/NASA

20.10 Trapa navetei a fost închisă după mai multe verificări și după ce astronauții s-au așezat în scaune.

19.40 Astronauții au intrat în capsulă.

Sursă foto: CNN/NASA

19.05  Doug Hurley şi Bob Behnken au părăsit Centrul de Operațiuni Neil Armstrong.

18.45 Astronauții s-au echipat în costume și se pregătesc să se deplaseze spre capsulă.

18.01 Sâmbătă, la prânz, erau șanse de 50% ca lansarea să se poată executa la ora programată. Dacă vremea nu va fi 100% favorabilă, lansarea va fi amânată din nou.

SpaceX şi NASA încearcă încă o dată să scrie istorie, sâmbătă, când va exista o nouă tentativă de lansare a misiunii DEMO-2. Scopul acesteia este să demonstreze că SpaceX are capacitatea reală de a transfera astronauţi către staţia spaţială şi înapoi în maximă siguranţă.

Prima încercare, ce ar fi trebuit să aibă loc miercuri, a fost anulată din cauza vremii. Următoarea lansare este programată pentru sâmbătă, la ora 3.22 după amiaza (ora locală 22.00).

Însă, şi de data aceasta, decizia lansării va fi luată în funcţie de starea vremii.  Vineri dimineaţa,  45th Space Wing, o divizie a armatei SUA ce supervizează lasările de rachete de pe coasta de Est, a anunţat că există o probabilitate de 50% ca lansarea să aibă loc sâmbătă. Duminică, probabilitatea este chiar mai mare, de 60%. 

Compania SpaceX a solicitat însă o dată suplimentară, pe 2 iunie, dacă lansările programate pentru acest weekend vor fi anulate, a anunţat NASA.  În Florida este în această perioadă sezonul uraganelor, ceea ce înseamnă condiţii de vreme severă.  Miercuri, lansarea navei Crew Dragon a fost amânată din cauza vremii.

Condiţiile meteorologice din Florida nu au fost favorabile, iar SpaceX a luat decizia de a nu-şi asuma riscuri şi a amânat lansarea pentru sâmbătă. Astronauţii Bob Behenken şi Doug Hurley se aflau deja la bordul navetei şi aşteptau ultimele confirmări.

În ce constă misiunea Crew Dragon 

Scopul misiunii DEMO-2 este să demonstreze că SpaceX are capacitatea reală de a transfera astronauţi către staţia spaţială şi înapoi în maximă siguranţă. DEMO-2 este ultima mare etapă pe care SpaceX trebuie să o bifeze pentru a putea trimite turişti în spaţiu. 

Detaliile misiunii DEM0-2 NASA – SPACEX:

Lansarea navetei Crew Dragon, urmărită LIVE VIDEO online la ora 22.22

Ştii că americanii revin acasă după aproape un deceniu ca să plece în spaţiu? Bob Behnken şi Doug Hurley sunt primii astronauţi trimişi în spaţiu în cadrul programului SpaceX.

Evenimentul de sâmbătă reprezintă şi o reluare a zborurilor spaţiale cu echipaj uman de pe teritorul Statelor Unite, după nouă ani.

Exit mobile version