• Un sfert dintre ei sunt absolvenți de studii superioare
  • Pentru fiecare migrant cu studii superioare, România pierde 50.000 de dolari
  • Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru România

România își pierde creierele într-un mod alarmant. Un sfert din românii care emigrează sunt absolvenți de studii superioare. Autoritățile nu fac nimic ca să stopeze fenomenul.

Anual, aproximativ un sfert de milion de români pleacă definitiv din țară în cautarea unui trai mai bun. Un sfert din aceștia sunt absolvenți de studii superioare – creștere cu 144% față de 2008. Asta poate avea consecințe grave asupra viitorului României – avertizează un studiu realizat de un doctorand de la Universitatea Babeş Bolyai care citează date de la Eurostat și Banca Mondială.

Țara pierde 50.000 de dolari pentru fiecare migrant care a absolvit o facultate – suma reprezintă cei 16-20 de ani de școlarizare, bani care nu mai pot fi recuperați de societatea românească.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În 2017 s-a plecat cel mai mult – peste 265.000 de oameni au părăsit România. Criza s-a resimțit în domeniul medical când 1 din 4 medici au plecat iar mai multe zone din mediul rural au rămas fără asistență medicală.

În 2019, cei mai mulți migranți au fost din București. 4.000 de bucureșteni au plecat definitiv. Județele Timiș, Prahova, Constanța, Iași, Brașov și Cluj au exportat cei mai mulți români calificați. Impactul asupra acestor zone poate fi catastrofal, avertizează Banca Mondială.

Secretar de stat în MS: Cifrele sunt mult mai sumbre

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a comentat, în emisiunea În Securitate, subiectul exodului medicilor. Baciu spune că situația este sumbră.

„Cifrele sunt mult mai sumbre. Vorbim cred de peste 25.000 de medici care au plecat de la aderarea României în Uniunea Europeană, când acest fenomen a devenit foarte facil. Medicina este cel mai relevant exemplu, dar fenomenul de brain drain este o chestie care din nefericire se întâmplă”,a spus Andrei Baciu.

Sunt lucruri care te împing către un asemenea gest și sunt lucruri care te atrag către un asemenea gest. De multe ori vorbim de subiecte din aceeași categorie: salarizarea. Până la urmă există o poveste. De cele mai multe ori nu de bucurie pleacă oamenii și cred că cel mai de preț lucru pe care îl mai avem este speranța”, a explicat secretaru de stat în MS.

Daniel David, rectorul universității Babeş Bolyai din Cluj, a vorbit despre fenomen, la emisiune ȘTIU.

„Noi pierdem creiere. Chiar dacă nu poti opri tinerii să plece în țări mai dezvoltate, dar nu suntem capabili să atragem creieri din alte zone. Nu zic să vină din Germania sau SUA, dar am putea importa din Asia centrală sau Africa”, a spus rectorul Universității din Cluj.