• Studiu PhD: Oamenii cred că bătrânețea începe mai târziu, chiar și după 74 de ani.
  • M. Wettstein: Speranța de viață crește și asta înseamnă că oamenii se simt tineri și după 70 de ani.
  • Cercetătorii au observat că această tendință a început să încetinească în ultimele două decenii.

Te-ai întrebat vreodată cât ține tinerețea? Ei bine, un nou studiu arată că, în comparație cu generațiile anterioare, adulții consideră că vârsta înaintată începe mult mai târziu…chiar și după 74 de ani. Această schimbare de percepție este atribuită creșterii speranței de viață și îmbunătățirii generale a sănătății.

Ana Maria Ambrosă, psiholog, spune că tinerețea nu are un sfârșit clar și e un proces continuu și individual.

„Adevărata tinerețe nu este definită de ani, ci de atitudinea noastră, curiozitatea noastră și pasiunea pentru viață. Într-adevăr, tinerețea nu are un sfârșit clar și definitiv, ci mai degrabă este un proces continuu și individual. Este dificil să ne gândim la un moment precis când se termină tinerețea, dar putem discuta despre unele procese care pot indica o tranziție către alte etape ale vieții”, a explicat Ana Maria Ambroasă, psiholog, pentru Aleph News.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

„Multe persoane consideră că tinerețea se încheie atunci când devin financiar și emoțional independente, iar altele consideră că tinerețea se termină atunci când își stabilesc o carieră sau încep să-și urmeze pasiunile și interese, într-un mod mai concret și angajat. Trecerea de la tinerețe la alte etape ale vieții poate fi marcată și de o creștere a nivelului de responsabilitate și angajament în diferite domenii”, a adăugat psihologul.

Citește și