Studiu. Cine se aseamănă, se adună. Prietenii din adolescență îți influențează viitorul


Cine se aseamănă, se adună. Iar acum e demonstrat științific. Un studiu suedez, făcut pe un milion și jumătate de persoane, arată că prietenii pe care ți-i faci între 16 și 19 ani îți pot defini viitorul. Împrumuți de la ei chiar și predispozițiile lor genetice.


Cele mai frecvente obiceiuri împrumutate sunt cele legate de consumul de droguri și alcool. Iar dacă prietenii tăi adolescenți au o tendință genetică spre probleme de sănătate mintală, ca depresia sau anxietatea, este mai probabil să întâmpini și tu probleme similare ca adult, chiar dacă nu ai aceste riscuri genetice.

E o cercetare care pune într-o lumină nouă prevenția față de dependențe sau afecțiuni mintale. Pentru că nu se mai concentrează doar asupra indivizilor, ci asupra grupurilor din care fac parte.

Iar o confirmare vine de pe TikTok. Rețetele de slăbit-minune afectează stima de sine și pot crește riscul de tulburări alimentare. 10 minute de expunere la conținut TikTok pro-anorexie, au avut consecințe negative imediate asupra tinerelor, atât fizic, cât și psihic, arată cercetătorii australieni.

Exit mobile version