Studiu: Jocurile video nu cauzează un comportament agresiv. 21.000 de tineri au fost analizați
- Jocurile video nu cauzează un comportament agresiv, spune un nou studiu.
- Au fost reanalizate 28 de studii din 2018.
- Cercetătorii au spus că, la nivel statistic, legătura dintre cele două este aproape inexistentă.
Jocurile video nu cauzează un comportament violent, spun cercetătorii, după ce au reanalizat 28 de studii din 2008.
Studiile au fost derulate la nivel global, iar eșantionul total a fost de 21.000 de tineri, relatează The Guardian.
Echipa de cercetare, condusă de Aaron Drummond de la Universitatea Massey din Noua Zeelandă, a reanalizat 28 de studii care vizau legătura dintre jocurile video și comportamentul agresiv și violent.
Noul raport publicat miercuri a arătat că există o legătură foarte mică, la nivel statistic, între cele două, dar nesemnificativă.
„Prin urmare, cercetarea actuală nu poate susține ipoteza că jocurile video violente au un impact semnificativ pe termen lung asupra comportamentul agresiv al tinerilor”, scrie în raport.
În schimb, au existat alte studii care au arătat că ar exista efecte asupra comportamentului emoțional. Un studiu derulat de Universitatea New South Wales, în 2018, a subliniat că persoanele care joacă frecvent jocuri video agresive acordă mai puțină atenție imaginilor violente din alte contexte. Practic, oamenii ar fi mai puțin impresionați de imagini care pentru alții ar putea fi tulburătoare.
- Ziua Mondială a Șahului: De la Judit Polgár și Garry Kasparov până la Stefan Zweig, Nabokov și Asimov, șahul influențează politica, literatura și cultura
- Trei militari americani au murit în atacuri atribuite Iranului în Irak și Iordania. SUA și Iran afirmă că diplomația rămâne o opțiune
- Trump în poza campionilor, Messi în cadă și IShowSpeed cu BTS: meme-urile care au cucerit TikTok la Cupa Mondială
- A început show-ul Aeronautic de la Farnborough. Lockheed Martin prezintă un interceptor mai ieftin pentru Patriot, PAC-3 MSE
- Gigantul care câştigă cel mai mult din boom-ul A.I. nu este Nvidia şi nici Microsoft. Banca americană Morgan Stanley a devenit principalul finanțator din spatele investițiilor de zeci de miliarde de dolari în centrele de date pentru Inteligența Artificială