alephnews Vezi versiunea web

STUDIU. Momentul antrenamentului influențează rezultatele. Cum îți afectează ceasul biologic performanța și sănătatea

Mihalcea George · 16 apr. 2026, 10:04

STUDIU. Momentul antrenamentului influențează rezultatele. Cum îți afectează ceasul biologic performanța și sănătatea

Ceasul biologic bate cheful de ieșit la alergat. Înainte să mergi la antrenament, întreabă-ți corpul dacă și el este pregătit. Momentul antrenamentului influențează rezultatele, spun cercetătorii de la Open Heart. Persoanele matinale obțin beneficii mai mari dimineața, iar cele active seara au rezultate mai bune la finalul zilei, scrie BBC.

Specialiștii au analizat un grup de persoane cu vârste între 40 și 50 de ani, fiecare cu cel puțin un factor de risc cardiovascular, precum hipertensiunea sau excesul de greutate. Participanții au urmat un program de mers rapid pe bandă, 40 de minute pe zi, de cinci ori pe săptămână, timp de trei luni.

Cei care au făcut sport în acord cu ritmul lor biologic au avut tensiune arterială mai mică, glicemie mai stabilă, somn mai bun și o capacitate aerobică crescută. Diferențele au apărut și la nivel metabolic, unde valorile au arătat îmbunătățiri mai mari față de cele ale celor care s-au antrenat în afara ritmului propriu.

Specialiștii spun că un program standard nu funcționează pentru toți, iar diferența dintre ritmul biologic și programul zilnic poate crește riscul de boli cardiovasculare. Conceptul de „social jetlag” explică dezechilibrul dintre ceasul intern și rutina impusă.