alephnews Vezi versiunea web

Studiu. Tratamentele de slăbit cresc riscul de divorț. Cercetătorii spun că schimbarea stilului de viață poate afecta relația de cuplu

Mihalcea George · 28 iul. 2026, 17:55

Studiu. Tratamentele de slăbit cresc riscul de divorț. Cercetătorii spun că schimbarea stilului de viață poate afecta relația de cuplu

Tratamentele de slăbit te fac mai suplu, dar te lasă și fără partener. Un studiu recent, citat de Lad Bible, arată că rata divorțurilor este mai mare în rândul celor care slăbesc cu ajutorul medicamentelor sau al intervențiilor chirurgicale.

Un studiu realizat de profesorul Per-Arne Svensson, de la Universitatea din Göteborg, a analizat peste 12 mii de pacienți căsătoriți care au suferit o intervenție chirurgicală bariatrică, așa-numita micșorare de stomac.

Rezultatele arată că rata divorțurilor în rândul cuplurilor în care o persoană a urmat tratamentul a fost de 14,4% în decurs de șase ani, comparativ cu 8,2% în populația generală.

Autorii studiului spun că rezultate similare apar și în cazul tratamentelor cu Ozempic.

Persoanele care urmează tratamente de slăbit trec, de obicei, prin schimbări majore ale stilului de viață, iar pentru partenerii unora dintre aceste persoane este greu să se adapteze la schimbările din viața de cuplu.