- Un angajat al unui aeroport din Texas a murit după ce a fost „înghițit” de motorul unui avion.
- Avionul implicat în incidentul tragic este un Airbus A319.
- Compania Delta Air Lines a declarat la rândul ei că este „profund îndurerată” de moartea angajatului.
Autoritățile aeronautice americane investighează moartea unui angajat pe Aeroportul Internațional San Antonio Texas, care a fost „înghițit” de motorul unui avion, scrie ANI News, potrivit CNN.
„Vineri, 23 iunie, zborul Delta Flight 1111 a aterizat pe Aeroportul Internațional San Antonio, venind de la Los Angeles, și se îndrepta spre poartă de debarcare cu un singur motor, când un angajat a fost înghițit de motorul respectiv, în jurul orei 22:25” , a anunțat Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor duminică, într-o declarație pentru CNN.
Airport worker killed after being ingested into a Delta Air Lines A319 engine at San Antonio International Airport. pic.twitter.com/rAFpOzDLWy— Breaking Aviation News & Videos (@aviationbrk) June 25, 2023
Potrivit publicației locale MySanAntonio, avionul implicat în incident este un Airbus A319. Un purtător de cuvânt a precizat că compania aeroportuară colaboreaz cu autoritățile în anchetă.
„Un accident a avut loc pe pista Aeroportului Internațional San Antonio vineri seară, soldat cu moartea unui angajat de la sol al unei companii aeriene” , a spus purtătoarea de cuvânt Erin Rodriguez.
Compania Delta Air Lines a declarat la rândul ei că este „profund îndurerată” de moartea angajatului. Acesta lucra pentru o companie locală de manevrat bagaje, care colabora cu Delta Air Lines.
Miercuri, compania Piedmont Airlines a fost amendată cu peste 15.000 de dolari de către agenţia federală însărcinată cu prevenirea accidentelor la locul de muncă (OSHA), pentru responsabilitatea sa în accidentul mortal al unui muncitor de pe aeroport, care a avut loc anul trecut în circumstanţe similare.
Citește și
Parlamentarii se reunesc în plen și votează astăzi eliminarea pensiilor speciale