• Astăzi, până la ora 15:00, ASPA organizează un târg de adopție.
  • Târgul de adopție ASPA are loc la Centrul Comercial Auchan Titan.
  • Poți adopta pe loc unul din cei zece câini pregătiți de ASPA pentru adopție.
  • La eveniment vine și creatorul de conţinut Răzvan Băicoieanu şi câinele lui Budd.

În lumea noastră agitată și plină de activități care ne solicită, există ființe care te așteaptă cu speranță și iubire necondiționată. Imaginează-ți un loc unde ochii curioși și plini de speranță ai unui câine se întâlnesc cu ochii tăi. Și în acel moment, se naște o legătură profundă.

Ei bine astăzi, până la ora 15:00, ASPA organizează la Centrul Comercial Auchan Titan, un târg de adopție. Aici ai ocazia de a lua acasă un blănos.

Cum se desfășoară procesul de adoptie la ASPA, și ce pași trebuie să urmeze cei care doresc să adopte un animal?

„Este foarte simplu, trebuie doar să vină aici la Centrul Comercial Oșan Titan, până la ora 15. Suntem aici împreună cu căței pentru adopție. Avem aici consultanții în adopție care vor explica oamenilor interesați ce înseamnă să ai un cățel, cum decurge viața apoi, cât de frumos este viața de fapt alături de un cățel adoptat. 

Recomandări

PROTESTE ÎN SLOVACIA
UNDE PETREC MILIARDARII?
BRAZILIA ÎNCHIDE BYD
EXPLOZIE ÎN TURCIA
ATENȚIE LA DEFICIT!
BIBI: SE FAC PROGRESE

Practic, aflăm tot ce avem nevoie să știm, avem aici și un medic veterinar, avem și un dresor alături de noi care ne vor oferi toate informațiile necesare pentru adopția unui cățel. Apoi se semnează actele și puteți pleca acasă cu ce cățelul adoptat. 

Deci, acestea se întâmplă și adopția se realizează pe loc. În ultimul rând avem și mai mulți sponsori care oferă cadouri de bun venit, să spunem așa, pentru cățelul adoptat”, a declarat Cătălina Trănescu, director general ASPA, pentru Aleph News.

Există povești de succes sau momente memorabile din experiența dumneavoastră cu adopțiile de animale?

„Da, cele mai emoționante povești, sunt acelea în care adoptatorii au și copii. Pentru că relația cu copiii de copil și cățel se creează încă de la prima întâlnire, vorbim despre o chimie naturală pe care o au copiii cu cățeii și cu siguranță aceste momente ne emoționează și ne aduce succes. 

Iar mai departe, noi ținem legătura cu toți adoptatorii noștri și fotografiile pe care le primim de la adoptatori ne confirmă faptul că acolo unde există și un copil, adoptiile sunt foarte, foarte reușite”, a declarat Cătălina Trănescu, director general ASPA, pentru Aleph News.