alephnews Vezi versiunea web

Tinerii își doresc relații stabile, dar aproape 70% dintre cei care vor să se căsătorească nu ies activ la întâlniri. Ce se întâmplă cu dating-ul

Măncila Mihaela · 22 sept. 2026, 14:30

Tinerii își doresc relații stabile, dar aproape 70% dintre cei care vor să se căsătorească nu ies activ la întâlniri. Ce se întâmplă cu dating-ul

Care recesiune ne doare mai tare? Recesiunea economică sau recesiunea de dating? Un raport publicat de Institute for Family Studies și Wheatley Institute ne arată că tinerii vor iubire, dar nu mai știu cum să o caute.

Deși vor în continuare relații și căsătorie, tot mai puțini sunt dispuși să intre în jocul întâlnirilor. 86% dintre tinerii adulți spun că se așteaptă să se căsătorească într-o zi sau sunt deschiși acestei posibilități, iar aproximativ jumătate spun că mariajul este un obiectiv important pentru ei.

Problema apare însă atunci când vine vorba despre acțiune. Aproape 70% dintre tinerii care își doresc să se căsătorească nu ies activ la întâlniri. Iar doar unul din trei bărbați tineri și una din cinci femei spun că au încredere să abordeze în viața reală o persoană de care sunt atrași.

Autorii raportului spun că nu avem o criză a dorinței, ci una a modului în care oamenii încearcă să se întâlnească.

Aplicațiile de dating au transformat potențialii parteneri într-un catalog nesfârșit de opțiuni. Iar abundența de variante poate duce la indecizie și la căutarea permanentă a unei persoane „mai bune”.

Așa apare și fenomenul „the ick” — acel moment în care un detaliu minor la celălalt devine suficient pentru a renunța la relație.

Specialiștii vorbesc și despre presiunea ideii de „suflet pereche”. Dacă relația nu este perfectă și fără efort, apare senzația că persoana respectivă nu este „aleasa”. Iar în locul unei relații asumate apar tot mai des relațiile neclare, așa-numitele „situationships”.

Autorii raportului spun că tinerii nu au neapărat nevoie de algoritmi mai buni, ci de mai multă încredere pentru a cunoaște oameni în lumea reală, de abilități de comunicare și de disponibilitatea de a accepta că orice relație presupune și imperfecțiune.