• Anul Nou este marcat de oamenii din întreaga lume prin obiceiuri și tradiții diferite, în funcție de cultură
  • Unele culturi obișnuiesc să consume diferite mâncăruri pentru a le aduce noroc în noul an, iar altele aprind lumini și artificii pentru a speria spiritele rele
  • Aleph News a făcut o listă a obiceiurilor culturilor din lume

Anul Nou este marcat de oamenii din întreaga lume prin obiceiuri și tradiții diferite, în funcție de cultură. Pentru cei mai mulți este un moment de retrospectivă, în care trag linie și analizează anul care a trecut și își pun dorințe pentru cel care urmează.

Potrivit unor superstiții, în funcție de zonele entografice, unii români consumă în noaptea dintre ani păstrăv pentru a fi iuți și curați, dovleac pentru stabilitate, statornicie sau boabe de struguri pentru comuniunea cu semenii. Acestea sunt tradiții vechi de sute de ani.

Scoția

În Scoția, Anul Nou este numit „Hogmanay”. În unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars și celui nou îi este permis să vină. Scoțienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce noroc sau ghinion. Dacă persoana care intră este un bărbat brunet care aduce un dar, anul va fi norocos.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Spania

În Spania, oamenii obișnuiesc să mănânce câte o boabă de strugure la fiecare din cele 12 bătăi ale ceasului care vestestesc trecerea în noul an. Acestea reprezintă dorințe pentru fiecare lună a anului următor.

Portugalia

Un obicei similar există și în Portugalia, doar că aici oamenii mănâncă smochine. Astfel, în noaptea dintre ani trebuie mâncate 12 smochine.

Belgia

La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul ca oamenii să mănânce „choucroute”, adică varză murată cu cârnați. Fiecare membru din familie trebuie să aibă sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă pentru a avea bani tot anul.

Choucroute, Sursa foto: Profimedia

Italia

La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei cel puțin interesant. Italienii aruncă pe fereastră obiecte vechi, care sunt simbolurile anului trecut. Această tradiție reprezintă o bătaie de cap pentru gunoieri catre trebuie să strângă obiectele de pe stradă în timpul nopții. Cu toate acestea, obiceiul tinde să dispară, întrucât este riscant pentru trecători.

Olanda

În Olanda, „Oudejaarsdag”, adică „ziua anului trecut” este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori și țin până târziu în noapte.

Elveția și Austria

În anumite regiuni din Elveția și Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii credeau că suveranul pontif din acea perioadă, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa și va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelui moment, oamenii se îmbracă în costume neobișnuite.

Sursa foto: Profimedia

Grecia

Ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile în Grecia, recunoscut pentru bunătatea sa. Copiii își lasă încălțările lângă șemineu și așteaptă să primească daruri de la sfântul cel bun. Una dintre mâncărurile tradiționale ale acestei sărbători este „vassilopitta” – o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau aur. Cel care găsește moneda va avea noroc tot anul.

America Latină

În țările din America Latină, precum Ecuador sau Peru, oamenii confecționeză păpuși din cârpă sau hârtie creponată înainte de Anul Noul. Ele reprezintă anul care s-a terminat. Până pe 31 decembrie păpușile sunt expuse în fața caselor, iar la miezul nopți sunt arse. O altă tradiție spune că cel care dorește să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână la ora 12 noaptea.

Petrecere stradală de Revelion, Ecuador. Sursa foto: Profimedia

Rusia

Rușii obișnuiesc să bea șampanie la miezul nopții, iar după ora 12 deschid ușile și geamurile pentru a lăsa anul nou să intre în casă.

Iran

Calendarul islamic este calculat în funcție de mișcările Lunii, iar data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, cu câteva zile înainte de Anul Nou, oamenii pun grâu la încolțit în vase speciale. Grâul simbolizează primăvara și viața nouă care începe.

India

Hindușii nu sărbătoresc Anul Nou în același timp sau în același fel. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori și daruri într-o cutie specială pentru copii. Copiii trebuie să țină ochii închiși până când sunt coduși la cutia cu daruri. În India Centrală, casele sunt împodobite cu steaguri portocalii. În provincia Gujarat, Anul Nou este celebrat la sfârșitul lunii octombrie, simultan cu festivalul Diwali. Atunci, pe acoperișuri se pun lămpi mici cu ulei aprinse.

Vietnam

În Vietnam, Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau „Tet”. El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcție de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătorește pe spatele unui crap. Acesta e motivul pentru care vietnamezii cumpără un crap viu de Anul Nou pe care îl eliberează într-un râu.

China

Anul Nou chinezesc este celebrat între 17 ianuarie și 19 februarie, când este Lună Nouă – „Yuan Tan”. Anul acesta va fi marcat pe 12 februarie. Este sărbători de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lumini. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, așa că aprind artificii pentru a le îndepărta.

Sursa foto: Profimedia