- 5 britanici au reușit să își cumpere doar 5 piese vestimentare/an.
- Limitarea consumului de articole vestimentare protejează planeta.
- Ca să ai haine la modă, le poți transforma la croitor.
- Privește moda ca pe o artă, că să nu fii tentat să cumperi prea mult.
- Buticurile din Franța renunță la reduceri, ca să evite supraconsumul.
Să îți cumperi doar cinci articole vestimentare într-un an pare misiune imposibilă, dar cinci englezoaice au reușit. Au răspuns provocării unei jurnaliste de la The Guardian, care și-a propus să nu mai contribuie la încălzirea globală și să consume modă sustenabil.
Ce înseamnă asta? Să repari hainele, să le vopsești, să le cureți de scame, să le modifici sau să cumperi second hand. Trucurile celor cinci femei? Au transformat hainele vechi la croitor, ca să fie la modă, și-au cumpărat aparate de curățat scame, au închiriat sau împrumutat haine pentru ocazii speciale. Au cumpărat strict ce au avut nevoie: una o geantă, dar din piele, pe care promite că o va purta mulți ani de acum încolo, alta o haină din stofă, alta două perechi de jeanși.
Și au spus și cum au rezistat tentațiilor: în primul rând, s-au dezabonat de la newsletterele site-urilor de shopping. Și… au învățat să privească postările de pe Instagram ca și cum ar fi fost la muzeu. Pentru că și moda este tot o formă de artă, spun ele.
Iar tendința de a consuma mai puțină modă nu vine doar din partea cumpărătorilor, ci și a vânzătorilor. În Franța, de exemplu, din ce în ce mai multe buticuri de modă aleg să nu mai facă reduceri, ca să nu încurajeze supraconsumul. Preferă să aducă în magazin produse care sunt confecționate respectând mediul și drepturilor muncitorilor și să le vândă la același preț, de-a lungul întregului an.
Citește și
- Marcel Boloș: „Anul 2024 este cu zero impozite şi taxe noi. Să fie clar. E decenţa minimă pentru mediul de afaceri”
- Scade numărul achizițiilor. Prețurile locuințelor au stagnat, iar chiriile au crescut
- Misiunea Peregrine este în pericol. Experţii de la Astrobotic încearcă să remedieze o scurgere de combustibil