• Un avion a lovit un urs, care a murit în urma impactului
  • Piloții au reușit să evite inițial animalul
  • La bordul aeronavei se aflau șase pasageri

În timpul aterizării, un avion al Alaska Airlines a lovit un urs, iar animalul sălbatic a murit pe loc. Accidentul a avot loc sâmbătă, pe pista de aterizare a aeroportului Yakutat, scrie CNN.

Zborul 66 al Alaska Airlines venea din Cordova și ateriza pe aeroportul Yakutat, când echipajul a observat doi urși pe pista unde urma să aterizeze aeronava.

Trenul din față al avionului a reușit să îi evite pe cei doi urși, dar căpitanul a simțit un impact pe partea stângă, după ce urșii s-au băgat pe sub avion”, scrie în comunicatul companiei. Piloții au observat unul dintre urși întins pe mijlocul pistei în timp ce conduceau aeronava Boeing 737-700 spre zona de staționare.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Învelișul exterior al motorului stâng a fost avariat în urma coliziunii, iar aeronava a fost dusă în hangar, pentru a fi reparată. În avion se aflau șase pasageri, iar din fericire nici unul nu a fost rănit.

Administrația aeroportului s-a ocupat de îndepărtarea rămășițelor de pe pistă, iar Departamentul de Pescuit Sportiv din Alaska a fost notificat pentru a prelua animalul decedat.

Sam Dapcevich, ofițer de comunicare al Departamentului pentru Transport și Servicii Publice din Alaska a precizat că un astfel de accident este o excepție. „Este o întâmplare rară, de obicei aeronavele accidentează păsări sau alte animale”, a mai precizat acesta.

Aeroportul este înconjurat parțial cu gard, iar angajații sunt pregătiți cu materiale pirotehnice și cu vehicule pentru a descuraja animalele să pătrundă pe perimetrul facilităților aeriene.