Un avion cu 99 persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din Karachi, Pakistan. Cel puțin două persoane au supraviețuit VIDEO
- Un avion cu 99 de persoane s-a prăbușit în apropiere de Karachi, Pakistan, într-o zonă rezidențială
- Aeronava efectua un zbor intern între Lahore și Jinnah
- La bord se aflau 91 de pasageri și 8 membri ai echipajului
UPDATE: CEL PUȚIN DOUĂ PERSOANE AU SUPRAVIEȚUIT
Conform agenției Associated Press, cel puțin două persoane au supraviețuit accidentului aerian din Pakistan.
Ultimul mesaj al pilotului către turnul de control
Martorii spun că avionul a încercat să aterizeze de trei ori înainte să se prăbușească. Trupele militare din Pakistan au trimis echipe la fața locului pentru a ajuta în operațiunile de salvare. Spitalele sunt pregătite să primească victimele, iar ambulanțele deja au plecat către locul dezastrului.
Martorii de la fața locului au declarat că avionul a încercat de trei ori să aterizeze, însă fără succes, urmarea fiind prăbușirea avionului.
Înainte de momentul fatal, pilotul a transmis turnului de control că avionul a pierdut unul dintre motoare. Ultimul mesaj către turnul de control a fost unul în care pilotul le cerea ajutorul.
97 de persoane, pasageri și echipa de zbor, ar fi murit
Aeronava, un avion de linie al companiei Pakistan International Airlines (PIA), s-a prăbușit într-o zonă locuită. La locul impactului au fost trimise echipe de intervenție. Pe social media, martorii au publicat imagini de la locul prăbușirii. La bord erau 91 de pasageri și 8 membri ai echipajului, relatează BBC.
În imagini transmise de posturile locale se vede cum aeronava se prăbuşeşte înt-un cartier rezidenţial.
„Avionul s-a prăbuşit la Karachi. Încercăm să confirmăm numărul de pasageri, dar deocamdată ştim că este vorba de 91 de pasageri şi opt membri ai echipajului”, a declarat pentru AFP Abdul Sattar Khokhar, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Aviaţiei Civile, adăugând că zborul venea de la Lahore, al doilea oraş al ţării.
Conform Autorităţii Aviaţiei Civile, pilotul zborului a raportat către turnul de control o problemă tehnică înainte de a se pierde contactul.
- Radu Delicote, despre eventualitatea căderii Guvernului: „Cel mai probabil s-ar putea reface alianța PSD-PNL-UDMR, și cu USR, cu un alt premier, cel mai probabil tot de la PNL”
- Nicușor Dan, după ce PSD și AUR au depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Îmi păstrez echidistanța.” Un guvern PSD-AUR, „extrem de improbabil”
- Sfârșitul unei epoci: Emiratele Arabe Unite părăsesc OPEC, principala organizație a țărilor producătoare de petrol, din cauza tensiunilor cu Arabia Saudită
- Trump l-a primit pe Regele Charles la Casa Albă: „Americanii nu au avut prieteni mai apropiați decât britanicii”. Regele Charles va susține un discurs în fața Congresului și va încerca să detensioneze relațiile dintre SUA și Regatul Unit
- Nicușor Dan, după Summitul celor Trei Mări: România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei. A fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka