alephnews Vezi versiunea web

Un bărbat din Brooklyn a căutat inelul soției prin 9.000 kg de gunoi. Bijuteria pierdută era moștenire de familie

Mihalcea George · 17 aug. 2026, 13:31

Un bărbat din Brooklyn a căutat inelul soției prin 9.000 kg de gunoi. Bijuteria pierdută era  moștenire de familie

În varianta din Brooklyn, Stăpânul Inelelor nu merge prin Mordor, ci prin 9.000 de kilograme de gunoi. Un bărbat din Brooklyn a scotocit printre saci menajeri ca să recupereze inelul soției, pierdut din greșeală într-o pungă cu coji de cartofi, scrie WP.

Inelul nu era doar o bijuterie, ci o moștenire de familie. După ce și-a dat seama că a ajuns la gunoi, bărbatul a mers la centrul de salubritate și a început căutarea printre mii de kilograme de resturi. Lucrătorii de la salubritate nu ajută la astfel de căutări, ba chiar au râs de intenția bărbatului… daaar un angajat, Gomez, a decis să-i dea o mână de ajutor.

Căutarea a durat aproximativ o oră. Gomez a spus că i s-a făcut milă de bărbat și că n-avea nicio șansă să-l găsească de unul singur. În final, inelul a fost recuperat, iar Departamentul de Salubritate din New York a distribuit povestea pe rețelele de socializare.