• Tinerii căsătoriți din Vancouver spun că au fost înșelați de fotograful lor de nuntă, care a trimis poze cu alți miri și apoi a dispărut.
  • Alexa Logan și Colin Tapp au plătit un avans de 1.500 de dolari pentru servicii fotografice și așteptau cu nerăbdare să-și primească albumul de nuntă.
  • Logan și Tapp își spun acum peste tot povestea și îi încurajează pe alții aflați în situația lor să verifice bine pe cine angajează.

Un cuplu din Canada spune că a fost înșelat de un fotograf de nunți care a folosit imagini care nu-i aparțineau pentru portofoliul său. După ziua cea mare, cei doi au primit imagini dezastruoase de la eveniment, după care fotograful nu a mai putut fi contactat.

Alexa Logan și Colin Tapp au plătit un avans de 1.500 de dolari pentru servicii fotografice și așteptau cu nerăbdare să-și primească albumul de nuntă. Cei doi au recreat și un moment de la nunta părinților Alexei, din urmă cu mai bine de trei decenii, și erau foarte curioși să vadă și ei în imagini cum le-a ieșit.

Însă fotografiile pe care le-au primit le-au provocat un șoc. Cele mai multe din ele sunt neclare, întunecate sau supraexpuse, potrivit Canada Today.

Recomandări

JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...

„Când le-am văzut prima dată m-am gândit că poate ne-a trimis și rebuturile” , a spus Colin Tapp.

Cei doi au angajat un bărbat pe nume Mike Huffman, care se promovează online spunând că este „fotograf profesionist” . Mirii au spus că l-au ales pe Huffman pentru că era accesibil, o persoană foarte plăcută, era recomandat de un site specializat pentru nunți și avea un portofoliu serios. După ce au primit fotografiile de la nunta lor, cei doi au făcut câteva investigații și și-au dat seama că portofoliul lui conținea fotografii care nu erau făcute de el.

„Una e să înșeli oameni, dar să o faci într-o zi atât de importantă cum este nunta este altceva” , a spus Colin Tapp.

Alexa Logan spune că la început a încercat să-i găsească scuze fotografului, imaginându-și că a avut o zi mai proastă sau că echipamentul lui era defect. Dar când l-au sunat la numărul pe care îl aveau, persoana de la celălalt capăt al firului le-a închis. Și toate eforturile lor de a obține explicații au rămas fără răspuns. „Nici măcar nu mă recunosc în multe fotografii” , a mai spus Alexa.

Logan și Tapp își spun acum peste tot povestea și îi încurajează pe alții aflați în situația lor să verifice bine pe cine angajează. „Nu vrem să o mai pățească și altcineva” , a spus Logan.